Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Traian Băsescu: Eu nu mai am mize personale. După mandatul ăsta îmi închei activitatea politică
WhatsApp
Senatorul PMP Traian Băsescu, a anunţat că după ce îşi termină mandatul în 2020, se va retrage din viaţa politică.
 
 
„Europarlamentarele vor fi un dezastru pentru partidele de dreapta dacă nu se găseşte o soluţie politică pentru că va merge fiecare cu resursele lui încercând să obţină ceva mai mult decât data trecută. Europarlamentarele vor fi un test formidabil şi o poză limpede a potenţialului pe care îl au partidele care se opun alianţei PSD-ALDE. Eu cred că va trebui găsită o soluţie înainte de europarlamentare. Adică PNL, USR, PMP, platforma lui Cioloş ar trebui să facă o listă comună pentru că doesebirea dintre aceste partide şi partidele din alianţa actuala este că stau mult mai prost cu structurile, iar punându-le pe toate la un loc, printre altele, au şansa să acopere toate localităţile. Este un vot de listă la nivel naţional. Trebuie o mare alianţă pe dreapta în care să intre toate partidele parlamentare. Şi cele neparlamentare care au 2-3 procente sunt binevenite. Altfel, lăsăm PSD-ul la guvernare încă un mandat“, a declarat  Băsescu la B1 TV.
 
„Doi oameni nu pot fi liderii acestei alianţe - eu, pentru că nu vreau şi Orban, pentru că nu poate. Am spus-o în glumă. Nu ştiu cine este (liderul unei eventuale alianţe a dreptei - n.r.). Este clar că nici Orban nu tractează, nici eu nu tractez alianţa. (...) Eu nu mai am mize personale. Gata. După mandatul ăsta îmi închei activitatea politică", a declarat Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel