Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Traian Băsescu, despre singurul politician „cu forţă”, care ar fi câştigat Primăria Capitalei: „Dacă era el, nu aş fi candidat”
WhatsApp
Fostul şef de stat Traian Băsescu a declarat, la B1.ro, că nu ar mai fi candidat la funcţia de primar dacă Rareş Bogdan s-ar fi înscris în cursă la alegerile locale pentru Bucureşti.
Traian Băsescu

Liderul PMP susţine despre fostul jurnalist că este „un candidat cu forţă, care ar fi putut să câştige”, şi îi cere lui Ludovic Orban, ca şef de partid al liberalilor, să explice de ce nu l-a lăsat pe Rareş Bogdan să candideze.

„Ludovic Orban trebuie să explice partidului de ce nu l-a lăsat pe Rareş Bogdan să candideze, dacă tot nu s-a făcut alianţa şi cu PMP şi s-a spart acel proiect, de ce nu s-a spus ‘atunci mergem fiecare pe cont propriu, eu îl pun pe Rareş Bogdan’”, întreabă Traian Băsescu.

 

Băsescu: „N-aş fi candidat dacă era Rareş Bogdan candidat”

 

În acest context, liderul PMP afirmă că cei doi lideri de partid, Barna şi Orban, l-ar fi lăsat „singur” pe Nicuşor Dan în cursa pentru fotoliul de primar general, condiţie în care Băsescu „aproximează” că va câştiga Primăria Capitalei.

„Vă asigur că n-aş fi candidat dacă era Rareş Bogdan candidat pentru că îl consider un candidat cu forţă, care ar fi putut să câştige, dar Nicuşor Dan nu îmi dă nicio garanţie că singur, cum l-au lăsat cei doi, fără sprijinul PMP, poate câştiga.

PMP este la 8-10% în Bucureşti de la înfiinţare şi până la ultimele alegeri. Deci nu poţi lipsi un candidat de 8-10 procente. Iar acum va avea mult mai multe. [...] Aproximez că o să câştig Primăria Capitalei”, conchide fostul edil al Bucureştiului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel