Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Traian Băsescu: „Ce vedeți acum de la Macron, că vrea să facă armată europeană, e o glumă”
WhatsApp
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, la B1 TV, că România se află în cel mai bun moment din istoria sa, din punct de vedere al securității.
Sursa foto: captură B1.ro

„Din punct de vedere al securității, suntem în cel mai bun moment din istoria noastră. Din punct de vedere al securității țării. Țara asta a a fost hărțuită, o țară aflată între trei imperii: rus la est, austro-ungar la vest, otoman la sud. În toată istoria noastră, 500-600 de ani am fost hărțuiți, ocupați, luați, bătuți.

Pe de altă parte, nu ne place să recunoaștem, dar imperiile astea ne-au ajutat, Dintr-un interes sau altul, în detrimentul altui imperiu. Adică la cucerirea independenței am făcut-o alături de armata rusă. Sau în celebrul Mărăști - Mărășești - Oituz au fost trupe rusești alături de noi, deși nu știu cât de largă a fost participarea. Deci imperiile astea ne-au făcut și bine și rău. Imperiul Otoman, care a trecut de atâtea ori peste țările astea trei, n-a distrus o biserică. Imperiile astea ne-au făcut și bine și rău, mai ales când erau tensiuni între ele", a declarat Traian Băsescu, la B1 TV.

Europarlamentarul PMP a mai precizat că, în opinia sa, România trebuie să țină mult atât la calitatea sa de membru UE, cât și la parteneriatul pe care îl are cu SUA: „România nu are variantă decât să stea în parteneriat cu ambele entități, și cu UE, și cu SUA. În primul rând, Europa nu are variantă de securitate pentru ea, în lipsa unei alianțe cu SUA. Ce vedeți acum de la Macron, că vrea să facă armată europeană, e o glumă dintr-un motiv simplu: Europa nu poate stabili un chilibru nuclear cu federația Rusă. De exemplu, degeaba ai tot un milion de soldați, degeaba ai buget de 220 de miliarde de euro, cum are cumulat UE, față de 60 de miliarde de dolari, cât au rușii pentru armată, dacă nu poți ține echilibrul nuclear".

„E o supărare corectă a lui Trump. Obama a fost mai tolerant, dar Trump nu e dispus să tolereze faptul că UE își bazează securitatea pe SUA, dar nu contribuie măcar cu acel 2% din PIB pentru Apărare", a mai precizat Băsescu.

Întrebat de ce Europa se tot înarmează, când ar putea investi banii, de exemplu, în educație și cercetare, fostul președinte a răspuns: „Dintr-un motiv simplu: dacă vrei să ai garantat faptul că nu vei avea război, trebuie să fii înarmat, să-ți descurajezi potențialul adversar".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel