Rețeta de tort cu migdale ca la Ikea este un deliciu. Iese mai gustos făcut acasă, dacă-ți vine să crezi că așa ceva este posibil. Compoziția de cremă este echilibrată perfect, însă puteți adăuga oricând, de exemplu, lămâie sau caramel. Acest desert se face într-o formă de tort cu diametrul de 18 cm.
Iată rețeta.
Pentru blat ai nevoie de:
- 90 grame albușuri
- 70 grame zahăr
- 100 g făină de migdale
Pentru cremă ai nevoie de:
- 4 gălbenușuri
- 70 grame zahăr
- 5 grame zahăr vanilat
- 150 grame smântână grasă (preferabil, peste 30%)
- un vârf de cuțit de sare
- 30 grame lapte condensat
- 130 grame unt
Albușurile se bat cu sare până se formează o spumă apoi adăugăm treptat zaharul. Batem până obținem un amestec destul de ferm. Se toarnă ușor, în mai multe etape, făina de migdale și se amestecă cu o spatulă de silicon. Se tapetează o tavă rotundă cu hârtie de copt sau cu unt și făină și se toarnă amestecul în interior.
Blatul se coace în cuptorul preîncălzit la 170 de grade până devine auriu-bej. Aproximativ 20 de minute ar trebui să fie suficient. Atunci când e gata, se scoate din cuptor și se lasă la răcit.
Citește și: Prajitură cu biscuiți, fără coacere. Atât de simplă și de bună încât o vei face în fiecare săptămână
Acum facem crema.
Pentru cremă, începem prin a amesteca gălbenușurile cu zahărul, sarea, zahărul vanilat și smântâna. Se amestecă până se obține o masă omogenă, fără cocoloașe.
Se pune la foc mic și se amestecă constant până se îngroașă. Atenție! Crema nu trebuie să fie foarte groasă. Dacă este necesar, puteți strecura crema printr-o sită. Adăugăm și untul și amestecăm bine până la omogenizare. La final, punem laptele condensat și mai amestecăm puțin.
Acum asamblăm tortul.
Tăiem blatul pe jumătate și împărțim crema în 2 jumătăți egale. Se unge fiecare parte de blat și părțile laterale ale tortului.
Acest tort cu migdale ca la Ikea nu se servește imediat, ci se lasă la rece câteva ore, de preferat noaptea. După ce ați terminat de asamblat, puteți să-l lăsați timp de o oră la temperatura camerei și abia apoi să îl puneți la frigider.
Înainte de a servi, presară pe deasupra și pe părțile laterale fulgi de migdale.
Poftă bună!
-----------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când publicăm o nouă rețetă, intrați pe unul din grupurile de WhatsApp ale cititorilor fideli StiriDiaspora accesând unul sau mai multe din următoarele linkuri:
- https://chat.whatsapp.com/HZdY3L7PpzjEubma84fWnt
- https://chat.whatsapp.com/JpU46kLYRoj4aFPaYYew1g
- https://chat.whatsapp.com/L7mlUEbirZf2lRA4FLa62G
- https://chat.whatsapp.com/FYLZZfReaCkL51adqmoAXJ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News