Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Țările din Europa care oferă cele mai mari salarii. Topul profesiilor căutate
WhatsApp
O provocare serioasă pentru specialiști este să găsească cele mai bune oferte de pe piață, apoi să cerceteze care sunt salariile oferite de companiile din diferite țări, precum și la cât ridică cheltuielile lunare de trai.
Topul salariilor oferite de cele mai bogate țări din Europa celor mai căutate profesii. Sursa foto: freepik.com

Cifrele salariale brute din ofertele de muncă pot fi adesea înșelătoare, mai ales dacă destinația dvs. este, de exemplu, Danemarca, unde lucrătorii sunt impozitați cu una dintre cele mai mari sarcini fiscale din UE.

Potrivit datelor Eurostat, în 2022 salariul mediu anual variază în zona euro de la 81.818 euro în Elveția, la 15.335 euro în Grecia. Euronews analizează competitivitatea salarială pentru cinci ocupații populare din zona euro pentru piața din Marea Britanie, Norvegia, Danemarca, Elveția și Islanda.


Costul forței de muncă: unde sunt cele mai mari și mai mici salarii din UE?

 

În 2022, salariile medii anuale au variat de la 73.642 euro în Islanda la 24.067 euro în Grecia.

Manager de proiect. Cel mai mare salariu pentru această poziție este în Danemarca. Însă atunci când impozitul pe venitul personal și contribuțiile la asigurările sociale sunt deduse (un total de 35,5%), este posibil ca mai multe companii din Elveția să ofere o ofertă aproape egală. Dacă preferați mai multe drepturi, o gamă largă de beneficii de asigurări sociale și vin rafinat, Franța se poate dovedi a fi o destinație mai bună. În funcție de experiența și nivelul de educație, salariile brute pentru managerii de proiect se încadrează între 45.000 și 75.000 de euro în Franța, unde salariul mediu după impozite și asigurări sociale este de 72,3% din salariul său brut în 2022.  

Analist de date. Analiza datelor este din ce în ce mai solicitată în Europa. Deși Danemarca oferă cel mai mare salariu brut, Elveția are cea mai bună ofertă, unde lucrătorii primesc 81,5% din salariul lor brut , cel mai mare procent de pe continent. 

Dintre țările din intervalul de salariu mediu brut, Belgia este printre cele mai mari, oferind un salariu brut de 68.424 euro. Cu toate acestea, salariul net este sub 41.000 euro, în timp ce în Estonia se poate obține un salariu net de 48.030 euro pentru același loc de muncă.

Dezvoltator de software. Dintre posturile vacante postate online în al doilea trimestru al anului 2023, cele mai căutate în Europa sunt dezvoltatorii de software și asistenții de vânzări. Luând în considerare venitul net, dezvoltatorii de software câștigă cel mai mult în Elveția (89.998 euro), Danemarca (78.516 euro), Islanda (62.536 euro) și Estonia (56.451 euro).

Director de vânzări. Managerii de vânzări câștigă salarii semnificative în Danemarca, Finlanda, Elveția și Belgia, cel mai mare salariu mediu net ajungând la 171.781 de euro în Danemarca - adică mai mult de 14.000 de euro pe lună.

Inginer. Inginerii din Elveția se pot aștepta la un salariu net anual de peste 89.000 de euro,  cel mai mare din Europa, în timp ce salariul net mediu anual pentru această profesie pe continent este puțin peste 39.500 de euro. Cel mai mare salariu mediu net anual îl primesc inginerii din Danemarca (171.781 euro), în timp ce cel mai mic este de 15.503 euro pentru inginerii din Croația. 
Desigur, trebuie luate în considerare și costul vieții și ratele inflației atunci când se calculează valoarea reală a unui salariu net într-o anumită țară, adaugă Euronews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel