Tiramisu fără coacere este o rețetă foarte simplă, fiind nevoie de doar 10 minute ca să fie gata. Iată cum se face.
- 300 ml frişcă lichidă
- 70 g zahăr
- 250 g cremă de brânză mascarpone, la temperatura camerei
- 1 linguriţă esenţă de vanilie
- 1 pliculeț zahăr vanilat
- 1 linguriţă de lichior Amaretto sau esență de cafea
- 300 ml de cafea îndulcită, la temperatura camerei
- 1 pachet cu pişcoturi de şampanie
- cacao
Vezi și: Lapte de pasăre - Rețeta unui desert simplu, care îți va aduce aminte de copilărie
Pasul 1
Se amestecă zahărul cu frişca lichidă, esenţa de vanilie, zahărul vanilat și crema mascarpone și se mixează la viteză mare până se obține o frișcă de consistență tare.
Pasul 2
Se înmoaie, pe rând, pişcoturile în cafeaua îndulcită în care ai pus și o linguriță de esență de cafea. Acest pas necesită atenție, iar pișcoturile nu trebuie să fie înmuiate prea mult, pentru că riscă să se fărâmițeze.
Pasul 3
Se aşează un prim strat de pișcoturi într-o tavă înaltă peste care se întinde o treime din cantitatea de cremă de frișcă și mascarpone. Se adaugă din nou un strat de pişcoturi înmuiate în cafea, apoi se adaugă încă un strat de cremă şi deasupra ultimul strat de pişcoturi și restul de frișcă. Deasupra pudrează cu cacao.
Acest tiramisu fără coacere și fără ouă nu se servește imediat, ci se lasă la frigider pentru aproximativ 2-4 ore sau peste noapte, pentru ca blatul să fie bine însiropat și aromat.
Vezi și: Gogoși cu banane - crocante la exterior și moi la interior. Un deliciu!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News