Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ţinutul Secuiesc. Tăriceanu, reacţie după discursul preşedintelui: Ce l-a apucat pe Klaus Iohannis?
WhatsApp
Acuzaţii din partea şefului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, după ce a întrebat ce fel de promisiuni i-ar fi făcut liderul de la Budapesta, Viktor Orban, şefului PSD, Marcel Ciolacu.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, intitulată "CE L-A APUCAT PE KLAUS IOHANNIS?" Tăriceanu a lansat câteva ipoteze după declaraţiile şefului statului de ieri.

"Acuzația de ieri cum că PSD-ul s-a înțeles cu Viktor Orban pentru a vinde Ardealul Ungariei este cea mai gravă acuzație care a fost făcută de către un Președinte al României după decembrie 1989.

Eu nu cred că a fost doar un derapaj de moment. Dl Iohannis și cei care stau în spatele lui nu ne-au dat impresia că sunt niște amatori. Să nu uităm că au reușit să-i asigure dlui Iohannis singurul contracandidat împotriva căruia putea să câștige cu ochii închiși. Să nu uităm că au reușit să facă uitate lungile tăceri (a se citi “absențe”) din cei 5 ani de mandat și au reușit să-l ferească de orice dezbatere publică serioasă în care ar fi trebuit să spună națiunii ce a făcut în primul mandat.

Deci, dacă nu îi bănuim de amatorism, atunci ce l-a apucat pe dl Iohannis?

1. Prima variantă este să îl luăm în mod serios pe dl Iohannis și să ne gândim că poate fi ceva adevărat. Dar dacă acest proiect de lege a trecut tacit de Camera Deputaților în 25 martie și dl Iohannis ne spune de aceste înțelegeri la o lună după…ceva nu se leagă.

2. O altă variantă este că vrea să acceseze voturile naționaliste rămase orfane după dispariția Tribunului. Dar trebuie să fii mult prea naiv să crezi că atunci când te numești Klaus, când știi vreo 30-40 de cuvinte românești și pe alea le spui cu accent, când citești cu greu și cu pauze mari textele scrise de alții, ai avea vreo șansă să ridici stindardul ultranaționalismului.

3. A treia variantă este că vrea să distragă atenția de la incompetența “Guvernului Meu” și aduce în discuție o temă parazitară în scopul de a crea o perdea de fum. Însă, dacă ar fi vrut asta, era suficientă o declarație politică mai tare, dar care să nu atace un stat vecin și să nu riscăm un conflict diplomatic de care nu avem nevoie. După genul acesta de declarații, Budapesta răspunde, ne ambalăm și noi și ne trezim cu dl Iohannis că declară război Ungariei. De asta avem nevoie?

Eu cred că alta este sămânța acestei ieșiri. Eu cred că dl Iohannis și “Guvernul Meu” au ajuns la concluzia că nu știu cum să gestioneze criza medicală și mai ales nu au idee cum să repornească economia. Și, atunci, vor să se spele pe mâini, vor să iasă din capcana în care au intrat singuri și în care, din păcate, ne-au băgat pe toți. Adică vor să o șteargă de la guvernare. Dar nu vor să plece cinstit, spunând: dragi români, atât am putut, atât ne-am priceput! Ne pare rău că nu am ascultat când ne-ați spus, în februarie și martie, să o lăsăm baltă cu anticipatele pentru că se adună nori de furtună. Am greșit și vrem să plecăm!

În loc să fie corecți și onești, vor să găsească o soluție șmecherească și anume să fie dați jos pe un fals motiv naționalist și de o majoritate pe care în prealabil au pictat-o ca fiind apropiată de Budapesta.

Dacă acesta e motivul acestei declarații agresive, se poate rezolva ca dl Iohannis și Guvernul lui să plece și fără să declanșăm războaie", a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe pagina sa de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel