Ministrul a avut o intervenţie de la Neptun, în cadrul emisiunii "Income", prezentată de Maria Toader. Acesta a atins mai multe subiecte pe teme economice, principala discuţie axându-se pe actul normativ privind scoaterea Vămii din subordinea ANAF și transferarea acesteia sub autoritatea ministrului Finanțelor, dar şi pe eliminărea unor posturi din sectorul bugetar.
"Eugen Teodorovici: Pentru anul care urmează, Legea pensiilor, care a fost respinsă la Senat, intră la Cameră şi acolo nu vor fi astfel de probleme vizavi de aprobarea acestei legi. Mai mult, recalcularea pensiilor continuă, aşa cum a anunţat şi ministrul Budăi. Deci, pensionarii să nu îşi facă icio grijă vizavi de ceea ce înseamnă pensia lunară. Vizavi de acciză, o să avem o discuţie şi cu doamna premier pentru a vedea exact impactul, care ar fi calendarul, care ar fi momentul cel mai bun pentru ca o astfel de propunere săp fie şi la nivel de Guvern acceptată. O a treia chestiune, legată de adminsitraţie, cel mai bine poate ar fi să lăsă, deoparte ipocrizia şi populismul şi să ascultăm ce spune Opoziţia", a declarat Eugen Teodorovici, la Antena 3.
Moderatoarea emisiunii a înncercat să intervină pentru a cere un răspuns clar pe această chestiune, însă ministrul a avut o reacţie neaşteptată.
Maria Toader: Nu, vreau un răspuns de la dvs, nu de la Opoziţie.
Eugen Teodorovici: Ştiţi răspunsul meu foarte bine.
Maria Toader: Vreau să îl aud, nu îl deduc.
Eugen Teodorovici: Vreţi să îl auziţi? De ce? Ca să faceţi tot timpul să facă unii şi alţii ştiri care mai de care mai ipocrite? Ştiţi foarte bine, dacă sunteţi într-un privat, într-o familie şi puteţi face o economie la o sumă cheltuită în mod nejustificat până atunci o faceţi? Sau o lăsaţi să fie ca să fie? Sincer, suvbiecte care nu îşi au rostul! Dumneavoastră, la televiziunea dumneavoastră, dacă puteţi faceţi economie la anumite cheltuieli, le faceţi? Le faceţi! Aşa e normal să faci şi ca ministru de Finanţe. Te obligă legea şi bunul simţ ca banul public să fie cheltuit aşa cum este normal să fie cheltuit. Pentru că el este adus de mediul privat la bugetul statului. Atunci, dacă poţi să ai o structură publică mult mai suplă, mult mai eficientă, cu oameni ine pregătiţi, de ce să nu o faci? Că strigă Opoziţia?", a răbufnit ministrul, în direct, la Antena 3.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News