Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Teodorovici: NU îmi dau DEMISIA. Nu am făcut nimic rău împotriva românilor
WhatsApp
Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, că toate intenţiile sale sunt "proeuropene" iar acţiunile sale sunt "în interesul românului şi nimic altceva". El a adăugat că nu-și dă demisia, pentru că nu a făcut nimic rău.

Fiind întrebat cum îi poate atrage Guvernul pe români să revină în ţară, Teodorovici a spus: "Prin acţiune indirectă să facă ceea ce românii aşteaptă, investiţii în toate domeniile de interes, că vorbim de infrastructura rutieră sau, în fine, de transport sau alt tip de infrastructură de la spitale şi restul, pentru ca românul să aibă acel mediu economic şi social atractiv şi care să-l ducă la o decizie de a se reîntoarce în ţară".

"În mod direct, până când astfel de lucruri se vor întâmpla, desigur, poate să acţioneze şi în acordarea, să spunem, atunci când se angajează în România dintr-o altă ţară europeană şi decide să facă acest lucru, să fie încurajat de către Guvern într-un fel sau altul. Aici e o discuţie pe care putem avea şi o avem deja cu doamna ministru Intotero care are o astfel de listă de propuneri, ele derivă şi din ce fac alte state la nivelul lor şi din alte eventuale soluţii, propuneri", a spus el.

Ministrul a precizat că un surplus financiar la angajare acordat unui român care se reîntoarce dintr-o ţară europeană pentru a lucra în România ar trebui să-l acorde angajatorul, "dar desigur şi cu sprijinul, pe diferite căi, al Guvernului".

Referindu-se la cererea Opoziţiei privind demisia sa din funcţie, Teodorovici a spus: "Pentru ce anume, când voi face ceva rău împotriva românilor atunci putem să...".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel