Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Teodor Meleşcanu, despre demisia de la Senat: „Sigur, nu e nicio problemă”
WhatsApp
Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, afirmă că este „deschis” oricărei soluţii legale pentru funcţionarea Camerei Superioare a Parlamentului, după ce Curtea Constituţională a decis că alegerea sa în funcţie a fost neconstituţională.

„Vom vedea luni, la deschiderea sesiunii şi vom căuta să găsim cea mai bună soluţie pentru a depăşi o perioadă foarte grea pentru Senat, soluţie care să respecte toate prevederile legale. E adevărat că nu a fost încă publicată decizia Curţii şi nici motivarea. Va trebui să găsim modalităţile cele mai bune ca lucrurile să funcţioneze excelent. Trebuie să vedem pe lege. Eu sunt complet deschis”, a afirmat Meleşcanu astăzi, după ce a participat la reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD.

Întrebat dacă e dispus să facă pasul înapoi prin demisie, Meleşcanu a spus: „Sigur, nu e nicio problemă. Eu nu fac niciodată pasul înapoi, fac într-o parte”.

Curtea Constituţională a României a stabilit, pe 22 ianuarie, că este neconstituţională alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel