Teodor Meleşcanu a declarat, într-o conferință de presă, că mitingul românilor din străinătate anunţat pe 10 august în Piaţa Victoriei este o chestiune normală, dar ar trebui să fie mai bine făcută organizarea unor astfel de manifestaţii.
“Nu înţeleg foarte bine care este obiectivul protestului, având în vedere că sunt cei din diaspora. Dacă sunt cei din diaspora, ar fi normal să protesteze pentru serviciile consulare sau lipsa de servicii consulare, dar, în rest, e mai greu să înţeleg care va fi obiectivul principal al acestei manifestaţii. Sper ca şi până acum să se desfăşoare în condiţii normale, civilizate, fără violenţe, pentru că, aşa cum vă spuneam, există acest drept la liberul protest, fără ca însă să îi afecteze şi pe ceilalţi”, a declarat Meleșcanu într-o conferință de presă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News