Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că PSD "are în ADN ura faţă de societatea civilă" şi, dacă în anii '90 Ion Iliescu "trata presa liberă cu 'Măi animalule' ", acum PSD "a trecut la 'mitocanule' ".
"PSD nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba, are în ADN ura faţă de societatea civilă şi cei care îndrăznesc să acuze fardul pus peste socialismul cu faţă umană şi capitalismul de cumetrie. În anii 90, Iliescu, Bârlădeanu şi Marţian ne făceau GOLANI şi tratau presa liberă cu "Măi, animalule", iar după 33 de ani, PSD-ul lui Ciolacu, Tudose şi Stănescu, vopsit în culorile curcubeului familiei S&D, a trecut la MITOCANULE. Unele lucruri nu se schimbă niciodată, din păcate. A trebuit să luăm o decizie într-un moment crucial pentru securitatea regională şi a Uniunii Europene, asta o ştiu toţi, chiar şi cei care pretind că sunt şocaţi, dar prefăcătoria, limbajul dublu, interesul pecuniar au prevalat în faţa ideii de colaborare onestă. Noi chiar am crezut că e posibil, dar tovarăşii aveau agenda lor, nu a României", a scris Rareş Bogdan pe Facebook.
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, i-a reproşat, miercuri seara, lui Rareş Bogdan, că "dinamitează" coaliţia "cu ştiri false", pentru a acoperi discuţiile despre faptul că s-a dus la piaţă cu un ceas de 30.000 de euro.
"Noi am stat în şedinţa de coaliţie de luni aproape cinci ore şi am luat mai multe probleme guvernamentale în discuţie, deoarece trebuie o decizie a coaliţiei. Şi e şi normal aşa. Eu nu ascund faptul că multe dintre problemele care se ivesc la guvern nu le discut cu preşedintele Nicolae Ciucă. Dar e normal să ne întâlnim. Atâta timp cât cinci ore nu ai comentat nimic, dimpotrivă, ţi-ai luat informaţia, cum e normal, ca om politic, şi după câteva ore tu ieşi în spaţiul public, încercând de fapt şi de drept să acoperi un gest nefericit; să mergi la piaţă cu un ceas de 30.000 de euro la mână, să cumperi pătrunjel - normal că românul se revoltă, e îndreptăţit - în loc să ieşi şi să explici: 'L-am primit cadou de la soţie, mă întreţine soţia şi mi-a dat cadou ceasul, mi-a dat socrul meu, la nuntă'. Presupun că era mult mai corect", a comentat Ciolacu.
Premierul a adăugat că Rareş Bogdan "nu este un om prost", dar că în cazul în care încearcă să "dinamiteze coaliţia" cu ştiri false, este "iresponsabil".
"Mai mult, din punctul meu de vedere - o spun fără nicio reţinere - înseamnă că eşti un mitocan. Tu stai cu mine la masă cinci ore, discutăm problemele ţării şi pe urmă ieşi la televizor şi umpli televizoarele că tu i-ai atras atenţia lui Iohannis că PSD-ul fură românilor bani. Ce bani a furat PSD? Vrea să amintesc în ce situaţie am găsit România, când am hotărât cu Nicolae Ciucă să facem această coaliţie? În ce dezastru era? În ce criză socială era România? Cu miliarde aruncate pe vaccinuri, cu bani furaţi în pandemie, când noi stăteam în casă? Cu pensionarii care nu aveau acces la sănătate? Eu pot să le reamintesc, că nu am nicio reţinere. Iarăşi învrăjbim pensionarii cu cei care muncesc pentru nişte drepturi legitime", a susţinut premierul.
Potrivit acestuia, nu este un moment potrivit pentru "breaking news-uri cu ştiri false", în contextul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina şi al recesiunii din economia europeană.
El a menţionat că joi va avea o şedinţă cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, în care vor fi abordate subiecte precum: construcţia bugetului pe anul viitor, situaţia profesorilor, bugetul Ministerului Sănătăţii, reforma în administraţie.
"Vom face aceste şedinţe până ne aliniem cu toţii într-un fair-play, un gentlemen's agreement. Cu domnul Nicolae Ciucă, cu secretarii generali, cu cei doi vicepremieri, discutăm toate problemele, ne întoarcem fiecare la partidul lui şi luăm hotărâri. Eu nu mai vreau să fac o coaliţie lărgită cu nişte domni sau nişte doamne care, după ce se termină coaliţia, unde ajungem la nişte concluzii, ieşim şi dinamităm din interior o coaliţie", a spus Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News