"PNL Piatra-Neamţ condamnă ferm practicile ilegale ale PSD de a împărţi pomeni electorale în cartierele sărace din Piatra Neamţ, în încercarea disperată de a cumpăra voturi înaintea alegerilor. În cartierele Dărmăneşti, Gara Veche şi Speranţa, echipa de campanie a candidatului PSD la Primăria Piatra Neamţ, Adrian Niţă, a fost surprinsă împărţind ulei, făină, zahăr, orez şi o hârtie cu figura candidatului şi sigla PSD. Astfel de practici, moştenite de la baronul local Ionel Arsene, au fost printre motivele pentru care, aici, în Piatra Neamţ, PNL a refuzat să se alieze cu PSD", precizează un comunicat de presă al PNL Piatra-Neamţ citat de Agerpres.
Liberalii susţin că acţiunea candidatului PSD la Primăria Piatra-Neamţ subminează integritatea procesului democratic şi şubrezeşte încrederea în procesul democratic al alegerilor.
Totodată, PNL Piatra-Neamţ a cerut autorităţilor competente să ia măsuri rapide şi eficiente împotriva acestor practici ilegale.
De cealaltă parte, PSD Neamţ a catalogat comunicatul liberalilor ca fiind "agresiv şi mincinos".
"PSD Neamţ nu îşi asumă astfel de obiceiuri care aduc aminte de campaniile sălbatice din anii '90 şi continuă să promoveze propriile mesaje pozitive, precum şi realizările evidente pe care le-a adus în viaţa comunităţii", se arată într-un comunicat de presă al PSD Neamţ, ca reacţie la acuzaţiile PNL.
Pe reţelele de socializare au apărut mai multe fotografii cu persoane care primesc sacoşe roşii, neinscripţionate, iar înăuntrul acestora sunt mai multe produse alimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News