Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Taxă pe autostrada București-Ploiești- Brașov. Guvernul vrea să o dea pe mâna unui consorțiu turco-chinez
WhatsApp
Guvernele PSD au refuzat banii europeni pentru a construi autostrăzi, dar în schimb sunt adepții parteneriatelor public-privat, ceea ce înseamnă că investitorii își vor recupera banii prin taxele puse pe ce vor construi. Primul anunț în acest sens a fost deja făcut.

Viitoarea autostradă spre Brașov va avea o taxă care se va aplica și pe bucata deja gata, București-Ploiești, relatează PRO TV.

Taxa se va aplica chiar de la ieșirea din Capitală, au anunțat marți responsabilii de proiect și este posibil ca ea să ajungă la 6 euro pe suta de kilometri.

Opoziția spune însă că această taxare ar fi ilegală pentru că tronsonul a fost construit cu fonduri europene și de la bugetul statului.

Un consorţiu format dintr-o firmă din China şi una din Turcia negociază un contract pe care Guvernul urmează să-l semneze.

Autostrada va costa 1,4 miliarde de euro, din care statul va veni cu 25%, restul - de la consorţiul chinezo-turc.

Dacă după cei 20 de ani prevăzuţi în contract, constructorul nu-şi va recupera banii investiţi, statul român va plăti diferenţa, plus toate cheltuielile de întreţinere, eventuala devalorizare a monedelor şi dobânzi. Cu alte cuvinte, un contract deloc avantajos pentru România.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel