"În cadrul acestei proceduri, în care Senatul este titularul cererii de urmărire penală, audierea senatorului este obligatorie. Azi am făcut acest lucru, am procedat la audierea obligatorie a domnului Tăriceanu, pentru a putea formula mai departe o propunere Biroului permanent şi plenului Senatului. Convingerea fiecărui membru al Comisiei juridice trebuie formulată în sensul de a decide în final dacă Senatul formulează sau nu o cerere de urmărire penală. Întregul dialog de astăzi în acest sens a fost purtat. Am convenit cu avocatul domnului Tăriceanu ca până luni de dimineaţă să depună note scrise în urma întrebărilor din partea membrilor comisiei şi a clarificărilor pe care domnul Tăriceanu şi domnul avocat au simţit nevoia să le facă. Rămâne ca în şedinţa comisiei de marţi, peste o săptămână, să supunem dezbaterii întregul material probator, ţinând cont de ceea ce a fost astăzi, de ceea ce vom primi ca note scrise şi tot marţi vom da un vot cu privire la cererea formulată de Parchet", a spus, marţi, Cazanciuc după audierea lui Călin Popescu-Tăriceanu în Comisia juridică.
Audierea lui Tăriceanu a durat aproximativ o oră.
Comisia juridică a Senatului trebuie să întocmească raportul asupra solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie până pe data de 10 decembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News