Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tăriceanu, prima reacție după ce a fost ACUZAT de luare de mită
WhatsApp
Călin Popescu Tăriceanu a avut o primă intervenție după ce a fost acuzat de DNA de luare de mită într-un dosar penal și din câte se pare se va cere ridicarea imunității. 

"Nici nu știam și nici nu știu pentru că până la acest moment nu am primit nicio astfel de socilitare. Am văzut informațiile care s-au vehiculat în ultimele două ore și pot să vă fac câteva precizări.

Prima. Hotărârea de Guvern care a aprobat contractul de furnizare de licențe Microsoft a fost adoptat în 2004 înainte ca eu să devin prim-ministru. Pe timpul mandatului meu, Guvernul a dat hotărâre în baza căreia să se facă inventarierea licențelor Microsoft având în vedere că licențele erau utilizate, nu se plătise contravaloarea lor și noi eram într-o situație de ilegalitate practic pentru că nu plătisem folosirea acestor licențe. Este un produs pe care trebuie să îl plătești dacă îl folosești.

Și acum cel mai important lucru. Pe perioada mandatulu meu, nu s-a făcut nicio plată căte Microsoft. Prima plată, din ce am aflat în spațiul public, nu am stat să urmărec hotărârile de Guvern, dar această chestiune a mai apărut în public în 2015 și am văzut atunci că s-a furnizat informația conform căreia prima plată a fost făcută în perioada guvernului care a urmat, adică cel condus de domnul Boc.", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat cum citeștșe politic această acțiune, președintele Senatului a declarat "că se poate citi în diferite feluri.Una din cele mai plauzibile variante este că a început camania electorală", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel