Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tăriceanu: Mai marii UE se tocmesc pe funcții ca la piață
WhatsApp
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marți, că „mai-marii” Uniune Europene transmit un semnal foarte prost cetățenilor prin tocmeala pe funcții la Bruxelles, „mai ceva la piață”. Președintele ALDE a precizat că oamenii văd doar „o imensă bătaie pe ciolan”.

„Sunt de părere că mai-marii Uniunii Europene dau un semnal foarte prost către cetățenii statelor membre prin aceste tocmeli de funcții, mai ceva ca la piață, care au loc la Bruxelles. Și nici măcar cu succes. Oamenii văd o imensă bătaie pe ciolan, o mobilizare și un consum de energie cum nu au văzut, spre exemplu, la dezbateri despre ceea ce e cu adevărat de făcut pentru rezolvarea marilor probleme comunitare”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, marți, pe Facebook.

Acesta a adăugat că a privit cu stupefacție repriza de târguieli, „cu iz de șantaj”.

„Peste toate, însă, am privit cu stupefacție repriza de aranjamente cu iz de șantaj dintre premierul bulgar, Boiko Borisov, și Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi aspirant la fotoliul de şef al Comisiei. Totul transmis live, duminică noaptea, pe Facebook de către Borisov. Elegant, ce să zic... Am văzut, astfel, cum se târguiesc principiile: te susținem la șefia Comisiei Europene dacă ne bagi în Schengen, ne ridici MCV-ul, ne faci hub regional de gaze șamd zice bulgarul. Iar olandezul râde fericit și aprobă, ușor îngrijorat, totuși, că se înregistrează”, a completat liderul ALDE.

El a acuzat că președintele Klaus Iohannis nu a spus nimic despre MCV, Schengen sau Moldova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel