Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tăriceanu, despre neinvitarea Vioricăi Dăncilă la Summitul de la Sibiu: „O mare greșeală”
WhatsApp
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că şeful statului, Klaus Iohannis, a făcut „o mare greşeală” neinvitând-o pe Viorica Dăncilă, în calitate de premier, la Summitul UE de la Sibiu, el susţinând că prezenţa prim-ministrului la acest eveniment ar fi fost obligatorie.

„O mare greşeală din partea preşedintelui, pentru că la acest summit sunt prezenţi prim-miniştri ai marilor membre UE şi preşedinţii de state. La noi există o particularitate, şi anume că Guvernul e cel responsabil cu implementarea tuturor deciziilor care se iau la nivel european în cadrul Consiliilor Europene şi ar fi firesc ca premierul să participe. În perioada când am fost prim-ministru, nu a existat niciun Consiliu European la care să nu fi participat, chiar dacă am avut lungi perioade de conflicte cu preşedintele de atunci.

Citește și Mutarea zilei. Iohannis NU A INVITAT-O pe Dăncilă la Summitul European de la Sibiu

Cred că prezenţa prim-ministrului la acest summit ar fi fost obligatorie. Regret această atitudine care conturează încă o dată acest demers al preşedintelui care nu înţelege că trebuie să fie preşedintele României şi nu preşedintele unei părţi din electorat. România nu poate să fie condusă divizând ţara în două: cei care mă votează pe mine, cum spune preşedintele, şi ceilalţi”, a precizat Tăriceanu, la Senat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel