„Curtea Constituţională am constatat că ne-a dat dreptate în sesizarea pe care am făcut-o, care în esenţă se referea la nelegalitatea alegerii domnului Meleşcanu funcţia de preşedinte al Senatului şi vreau să subliniez acum următorul lucru: doamna Dăncilă, pe lângă faptul că a făcut un lucru imoral prin decizia de a-l propune pe domnul Meleşcanu preşedinte al Senatului, a făcut şi un lucru nelegal după cum se vede. Rămâne sigur să tragă, poate, învăţămintele pentru mai departe. Ceea ce pe mine mă preocupă în acest moment este cu referire la toate actele oficiale ale Senatului care au fost semnate de domnul Meleşcanu în calitate de preşedinte, constatând de către Curtea Constituţională că nu a fost ales legal. Nu am analizat acest lucru, dar fac această constatare că este o problemă serioasă, care nu poate fi scăpată din vedere”, a declarat Tăriceanu, astăzi, după şedinţa Delegaţiei Permanente a ALDE.
Citește și Augustin Zegrean, precizări după invalidarea mandatului lui Meleșcanu de către CCR
Întrebat dacă demisia lui Meleşcanu ar trebui să fie imediată sau acesta să aştepte motivarea Curţii, aşa cum a anunţat, Tăriceanu a răspuns: „Eu cred că CCR a dat un semnal foarte clar. CCR nu face gesturi politice, dar ceea ce se întâmplă astăzi este o palmă pe obrazul domnului Meleşcanu care nu trebuia să accepte să fie nominalizat şi să intre în acel joc. Dacă vrea să aştepte şi a doua palmă, nu are decât”.
Referindu-se la susţinerea unui candidat pentru preşedinţia Senatului, liderul ALDE a precizat: „Să vedem cine îşi depune candidaturile. În momentul de faţă nu avem grup la Senat şi vom analiza”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News