Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tăriceanu despre Dăncilă: "Ne întâlnim foarte des. Acum am discutat despre REFERENDUM"
WhatsApp
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că la întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă s-a discutat despre paşii care trebuie făcuţi în privinţa rezultatelor referendumului din 26 mai.

"Ne întâlnim foarte des. Poate ne mai întâlnim azi încă o dată, dar nu trebuie de fiecare dată când ne întâlnim să existe o explicaţie, pentru că nu am discutat un subiect anume. Am discutat despre paşii care trebuie făcuţi, dar în acest moment cred că este prematur, nu avem din partea experţilor de la Parlament un traseu, un parcurs, o foaie de drum pe care să ştim exact cum vom merge. Părerea mea este că la Parlament va trebui să se constituie o comisie specială pentru analiza rezultatelor referendumului, pentru elaborarea unor propuneri legislative care sunt fie de rang constituţional, fie de rang inferior şi mai departe vom stabili paşii care trebuie urmaţi, dar acest lucru trebuie să implice toate grupurile parlamentare", a precizat Tăriceanu, după consultările delegaţiei ALDE cu preşedintele Klaus Iohannis.

El a subliniat că în privinţa rezultatelor referendumului din acest moment rolul revine Parlamentului.

"Preşedintele nu are niciun rol din acest moment mai departe. Este rolul Parlamentului", a spus Tăriceanu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel