Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tăriceanu ameninţă Guvernul cu o moţiune de cenzură: "Avem în vedere după 15 mai sau la începutul toamnei"
WhatsApp
Parlamentarii ALDE, alături de cei PSD şi Pro România, au în vedere depunerea unei moţiuni de cenzură, dar nu a fost stabilită o dată, poate fi după 15 mai sau la începutul toamnei, a declarat, luni, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Avem în vedere o moţiune de cenzură. Am spus-o şi eu şi liderii PSD, Marcel Ciolacu, şi Pro România, Victor Ponta. Acesta este motivul pentru care încep audierile în Parlament. (...) Avem moţiunile simple pe Finanţe şi Agricultură şi avem şi alte instrumente prin care exercităm controlul parlamentar al Guvernului. Sigur că vom discuta despre oportunitatea depunerii moţiunii de cenzură. Aceasta poate fi după 15 mai sau la începutul toamnei", a afirmat Tăriceanu, la DC News.

El a adăugat că "refuzul" premierului de a prezenta săptămânal în Parlament măsurile pentru combaterea efectelor pandemiei COVID-19 reprezintă un motiv "suficient" pentru depunerea unei moţiuni de cenzură.

"Sigur, se poate rezolva şi altfel, ne putem adresa şi Curţii Constituţionale, care nu va avea niciun fel de reţinere să dea dreptate Parlamentului în cazul unui astfel de conflict interinstituţional", a completat liderul ALDE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel