"Se pare că se conturează ca ALDE să nu fi reuşit să atingă pragul electoral de 5% la Bucureşti şi în celelalte sectoare, dar trebuie să aşteptăm rezultatele exit-poll-urilor de la ora 23,00, care probabil vor fi mai cuprinzătoare. Până atunci, trebuie să vă spun că aceste rezultate reprezintă pentru mine un motiv de dezamăgire profundă, este o decepţie pe care cred că o împărtăşesc împreună cu colegii mei, candidaţii de la cele şase sectoare ale Bucureştiului. Din păcate, bucureştenii nu au ales astăzi între candidaţi, nu au ales între programe, între idei, între proiecte, ci au ales între partide, cu toate că nu partidele vor conduce Primăria Generală şi primăriile de sector. Acest lucru îl vom vedea în perioada următoare, când lucrurile vor trebui să se aşeze şi cei care au fost aleşi să îşi intre în atribuţii, având o experienţă puţină sau aproape egală cu zero", a afirmat Tăriceanu la sediul ALDE.
Liderul ALDE a menţionat că, fiind mai vechi în politică, este obişnuit cu momentele mai puţin bune".
"Sigur că eu sunt mai vechi în politică şi sunt obişnuit şi cu momentele mai bune, şi cu momentele mai puţin bune. De aceea, vă mărturisesc că mă gândesc în momentul de faţă la colegii mei care sunt mai tineri, mai puţin experimentaţi şi care trăiesc un astfel de moment dificil, un moment de decepţie, un moment în care se aşteptau la mai mult şi văd că rezultatul este cu totul şi cu totul nesatisfăcător. Nu-mi rămâne în final decât să mulţumesc tuturor alegătorilor care ne-au arătat încredere în Bucureşti şi, sigur, în ţară, fără dar şi poate, şi să arăt că ALDE are capacitatea să promoveze o garnitură nouă de oameni cu experienţă, cu determinare, cu ambiţii, care au depus o muncă consistentă şi sper ca în viitor aceste eforturi pe care le-au făcut să le fie recunoscute spre beneficiul cetăţenilor", a adăugat Tăriceanu.
Tăriceanu a candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei şi, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde, liderul ALDE a fost creditat cu 1,6% din voturile bucureştenilor.
Potrivit aceluiaşi sondaj, ALDE a obţinut 2,2% din voturi pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News