Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Suspendarea rambursării creditelor bancare. CCR decide dacă legea e constituțională
WhatsApp
Judecătorii CCR analizează, miercuri, obiecțiile ridicate de PNL referitoare la legile adoptate de Parlament care vizează suspendarea rambursării creditelor și acordarea unor facilităţi contribuabililor operatori economici.

În sesizarea transmisă Curții Constituționale (CCR), PNL arată că Parlamentul a încălcat principiul cooperării loiale în relaţia cu Guvernul, dar și prevederi al Constituţiei.

„Din analiza procesului legislativ, astfel cum rezultă din fişele celor două proiecte de acte normative, înregistrate la Senat, este evidentă încălcarea de către Parlament a principiului cooperării loiale în relaţia cu Guvernul, precum şi a dispoziţiilor legale evocate”, se menționează în sesizarea transmisă CCR de către PNL, referitoare la suspendarea plății ratelor.

În plus, liberalii spun că nu există o prezentare a impactului bugetar. De altfel, sursa citată susține că nu există nici un punct de vedere al Guvernului sau impactul socio-economic și juridic.

„Legea a fost adoptată fără o fundamentare efectivă a modificărilor pe care le reglementează, cu încălcarea obligaţiei legale de motivare a proiectelor de acte normative şi de prezentare a impactului pe care legea îl va genera la nivel socio-economic, bugetar sau juridic”, arată PNL.

Cea de-a doua lege atacată de PNL la CCR și discutată miercuri stabilește amânarea cu trei luni a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de către firmele afectate de starea de urgenţă. De asemenea, actul normativ prevede și amânarea tot cu trei luni a plăţii serviciilor de utilităţi de către categoriile vulnerabile.

Conform liberalilor, această lege se încalcă principiul egalităţii în drepturi, având în vedere că există o discriminare prin faptul că sunt impuse condiţii „imposibil de îndeplinit de către unii dintre contribuabili”.

Mai mult, PNL susține că dacă acest act normativ va trece de CCR, aceasta va avea impact bugetar inclusiv asupra bugetului de stat din 2021.

Cele două acte normative au fost adoptate de Parlament în 3 aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel