Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Surse: Baronii PSD îl SUSPECTEAZĂ pe Dragnea că nu mai vrea să dea AMNISTIE şi GRAȚIERE
WhatsApp
Surse din PSD susțin că o parte din baronii PSD îl bănuiesc pe Liviu Dragnea că a renunţat la ordonanţa de amnistie şi graţiere, după ce dosarul său a fost repartizat la un complet de judecată favorabil.
Dragnea

Baronii PSD se tem că Liviu Dragnea că vrea să se salveze singur de puşcărie, susţin surse politice pentru Adevărul.

Bănuielile s-au înmulțit după ce Dragnea a nimerit, din a treia încercare, la un complet favorabil de la Înalta Curte, complet care va da sentinţa definitivă în dosarul în care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani şi jumătate cu executare în primă instanţă.

Dragnea a scăpat de judecătorii ostili de la Înalta Curte profitând de o decizie a CCR, instituţie unde liderul PSD are o mare influenţă.

„Toată lumea aştepta ordonanţa de amnistie şi graţiere în luna decembrie. Acum am intrat deja în an cu două rânduri de alegeri, plus preşedinţia UE, deci va fi greu ca Guvernul să-şi asume un asemenea act de clemenţă. Ne poate costa mult electoral. Oricum, Dragnea e cunoscut ca un tip care negociază numai pentru el“, susţin sursele citate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel