Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Suntem din nou în fruntea clasamentului. Luăm cele mai mici salarii din Europa
WhatsApp
România se regăsește din nou în fruntea clasamentului, de data aceasta la capitolul salarii: dăm și luăm „în mână” cele mai mici salarii din Europa.
Foto ILUSTRATIV

România este ţara cu cea mai mică pondere a salariului minim în cadrul salariului mediu net, de numai 39%, iar introducerea unui salariu minim la nivel european, respectiv 60%, poate însemna un impact economic şi social deosebit de intens şi cu efecte atât liniare cât şi conjugate greu de anticipat, susţine Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

"Primele reacţii ale ţărilor Uniunii Europene referitoare la introducerea unui salariu minim la nivel european, respectiv 60% din salariul mediu, au fost ambivalente, şi pozitive şi negative, dar foarte multe ţări au susţinut că vor exista multe efecte negative. Printre acestea menţionam: închiderea firmelor care nu pot susţine creşterea salarială, migrarea companiilor multinaţionale din statele unde va creşte prea mult în alte zone, inclusiv în afara UE, şi creşterea inflaţiei", a declarat, luni, Ovidiu Nicolescu, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, conform datelor statistice, Franţa s-ar găsi "în cea mai bună situaţie" în cazul în care s-ar lua această decizie la nivel european, pentru că salariul minim net este deja peste procentul de 60%.

 

România 39.58%, Franța 60%, Germania 62.29%

 

"Franţa are un salariu mediu net foarte mare, de 2.225 de euro în 2019, al doilea după Germania, şi pentru că salariul minim net reprezintă 62,29% este deja peste procentul acesta. Dacă se aplică această măsură, Franţa nu are probleme de consecinţe negative, ci numai pozitive. Dacă ne uităm la Germania, salariul mediul net este puţin mai mare, de 2.439 euro, dar salariul minim este de 47%, deci ar urma o creştere de aproape 13 procente. Germania se va confrunta astfel cu nişte situaţii deosebite. Dacă ne uitam şi la România, ea este ţara cu cea mai mica pondere a salariului minim în cadrul salariului mediu net, de 39,58%%, mai mică decât în Bulgaria (47,63%) şi Ungaria (44,58%). Cu cât diferenţa este mai mare cu atât vor fi probleme mai mari. Având 39% trebuie să ajungem la 60% vă daţi seama că o creştere cu peste 20 de procente înseamnă un impact economic şi social deosebit de intens şi cu efecte atât liniare, cât şi conjugate greu de anticipat", a adăugat Nicolescu.

Pentru a analiza impactul pe care proiectul de introducere a unui salariu minim la nivel european l-ar putea avea asupra întreprinderilor mici şi mijlocii din România, CNIPMMR realizează în prezent un Test IMM sub forma unui chestionar transmis membrilor CNIPMMR şi publicat pe paginile de socializare ale organizaţiei.

 

Se propune introducerea unui salariu minim la nivel european

 

Propunerea de introducere a unui salariu minim la nivel european aparţine socialiştilor europeni, prin care se doreşte stabilirea unui mod de calcul al salariului minim unitar la nivel european care să garanteze o serie de salarii minime adecvate.

Prin introducerea salariului minim european se urmăreşte: stoparea migraţiei forţei de muncă, îmbunătăţirea nivelului de trai şi crearea premiselor necesare pentru dezvoltarea viitoarei forţe de muncă.

Potrivit CNIPMMR, deşi la prima vedere această iniţiativă pare că va avea efecte pozitive pentru statele membre, în special pentru ţările mai slab dezvoltate din UE şi pentru cetăţenii europeni cărora li se garantează un nivel de trai satisfăcător, iar membri ai Comisiei Europene dau garanţii că, la stabilirea salariului minim se vor lua în calcul condiţiile economice şi sociale din fiecare stat membru, precum şi legislaţia internă cu privire la stabilirea nivelului salariului minim garantat, sunt ţări care privesc cu scepticism această problematică, analizând îndeaproape efectele negative pe care le poate avea, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel