Ca la han, meniul este unul variat, cu accente boierești și cu rețete specifice vremurilor trecute. Mai mult, dacă-i han, han să fie, căci sortimente multiple de bere îi așteaptă pe cei care trec pragul ospătăriei aflate în inima Bucureștiului. Așa că pentru cei care au o petrecere aniversară și sunt minim 12 la număr, gazdele dau din partea casei tortul și șampania. Ca pe vremuri, hanul rămâne un loc al negoțului, căruia astăzi îi spunem business. Astfel, localul are scris pe „tăblița” lui virtuală cât de ademenitor este pentru întâlniri de acest fel, căci Hanul cu Tei își propune să ajungă și la publicul business, care are nevoie de locuri de spațiu pentru întâlniri sau conferințe. Cine și-ar fi imaginat când l-a făcut că va ajunge să aibă două săli de întâlniri și una de conferințe, dotate cu: internet wi-fi de mare viteză, video proiector, ecran pentru proiecție, flip-chart, sistem de sonorizare, microfoane fixe și mobile, serviciu de fotocopiere și imprimare. Ehei, poate că nici Jules Verne, dacă ar fi fost bucureștean.
Galerii din Hanul cu Tei Foto: Crișan Andreescu
În curte, la baza hanului, pasionații de pictură găsesc tot ce este necesar pentru a-și întreține sau a porni o pasiune dedicată culorilor. Ei pot cumpăra la prețuri accesibile și cu certificate de calitate asigurate, minunate tablouri care să le înveselească încăperile de acasă sau de la muncă ori pe care să le ofere în dar.
Pe strada Jean Louis Calderon se găsește Centrul Cultural Mihai Eminescu, care adesea este loc de mare întâlnire pentru pictorii din București și mai ales spațiu de expunere. Mai mult, aici funcționează două cluburi pentru cei pasionați de diverse arte dar și de alte activități care dau un sens vieții de zi cu zi: Clubul copiilor și Clubul seniorilor.
Pentru părinți, Clubul copiilor are următorul mesaj: „Dragi părinți, viața este un basm. Încurajați-i pe copii să își scrie singuri povestea, căci noi, adulții avem datoria de a-i conduce pe drumul autocunoașterii și al împlinirii. Dorim să creăm copiilor o alternativă de dezvoltare armonioasă, oferindu-le șansa de a-și cultiva înclinațiile artistice și sportive în domenii diverse.” Iar în ceea ce-i privește pe seniori, Centru îndeamnă: „vă așteptăm cu drag să vă alăturați pentru a vă antrena într-o serie de activități fizice, intelectuale si de socializare, menite să vă bucure zilele și să le facă mult mai agreabile, în compania profesorilor și a personalului primitor.” Galeria 2Art din cadrul Centrului Cultural Mihai Eminescu se găsește pe strada Chiristigiilor nr. 11-13 și găzduiește nenumărate expoziții ale unor artiști deja consacrați. Ea rămâne deschisă noului și inovației, înfrumusețând inimile celor care vin la nenumăratele expoziții.
Galeria Galateca Foto: Crișan Andreescu
În spațiul Palatului Fundațiilor Regale, adică al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, dar pe la intrarea din C.A, Rosetti, nr. 2-4, cu program de marți până vineri, de la 12.00 – 20.00 și sâmbăta de la 11.00 – 19.00, găsim Galeria Galateca. Iată ce spun organizatorii pe pagina lor: „Povestea noastră începe pe data de 6 decembrie 2012, cu vernisajul primei expoziții: Povesti in imagini. Am plecat la drum cu multe proiecte frumoase în minte. Mai întâi, ne-am dorit să fim deschiși și să experimentăm cât mai mult și apoi, sa creăm un spațiu efervescent, în care sa aducem împreuna arta contemporană cu cea clasică și nu în ultimul rând, să dezvoltăm o platformă care să permită întâlnirea și colaborarea dintre artiști, designeri, arhitecți, curatori și oameni de comunicare. Totul pentru a oferi publicului o altfel de interacțiune de artă, un hub cultural în care sa simtă că e cu adevărat implicat. Și am reușit să ne onorăm promisiunile. Stau dovadă cele peste 18 expoziții pe care le-am oferit, în care am explorat multiple teritorii și forme de exprimare artistică: de la benzi desenate la arta video, de la tablouri și desene, la instalații și „happening”, de la artiști contemporani români care au succes în străinătate la artiști ce au făcut istorie, de la ie ca simbol identitar și colecții „vintage” până la „couture”, de la maeștri clasici la artiști internaționali multidisciplinari. Evenimente inedite au transformat spațiul nostru într-o sală de teatru, un podium sau într-o scenă de dans și performance. Ne-am asumat o strategie coerenta de promovare a valorilor românești în cadrul programului „Romanian Art Energy”, precum si doua direcții definitorii pentru spiritul Galateca: designul si arta contemporana internațională.” Fiind o galerie multidisciplinara de arta si design, și dorindu-se un spațiu viu si modern, Galateca este o galerie care poarta semnătura arhitectului Radu Teaca.
Biblioteca Central Universitară Carol I Foto: Crișan Andreescu
Odată ieșiți din Galateca, se ivesc multiple variante pentru a continua explorarea Bucureștiului. Cei care doresc să-și facă un abonament la Biblioteca Centrală Universitară Carol I, depozitara a 500.000 de volume, foarte multe dintre ele în limbi străine, trec direct pe lângă Intrarea Studenților din cadrul BCU Carol I. Iar la câțiva pași, tot în dreapta, se află Muzeul Theodor Aman, cea mai veche Casă Memorială din București. Ori dacă la ieșirea din Galateca te hotărăști să faci stânga, vei ieși în Calea Victoriei, în imediata apropiere a statuii Regelui Carol I. Strada C.A. Rosetii, pe care se găsește galeria, este întretăiată de pista de biciclete și trotinete, care străbate o bună parte din Calea Victoriei, mai exact de la Cercul Militar și până la Piața Victoriei.
Muzeul Theodor Aman Foto: Crișan Andreescu
Ei, spune-mi, ce poate fi mai frumos decât să-ți petreci o după-amiază la Galerie, în compania unor oameni deschiși la minte și a unui pahar de vin, ca apoi să alegi una din opțiuni, fie o plimbare pe Bulevardul Magheru sau pe Calea Victoriei?