Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PSD anticipează noi violențe, la o ceremonie unde va fi și Klaus Iohannis
WhatsApp
PSD anticipează noi violențe la un eveniment unde vor fi prezenți mii de români, dar și președintele Klaus Iohannis. 

Organizația județeană a PSD Constanța se delimitează în avans de posibilele atitudini antisociale și violente care ar putea avea loc mâine, 15 august, cu ocazia Zilei Marinei.

Iată mesajul: 

"În contextul tulburărilor din ultimele zile, de pe scena politică românească, Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Constanţa consideră că nu este exclusă posibilitatea ca, la ceremoniile prilejuite de Ziua Marinei, să apară persoane incitatoare la violenţă, cu scopul de a adresa injurii nu numai principalului partid de guvernământ, ci şi administraţiilor centrale reprezentate la festivităţile de mâine. 
Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa se delimitează de orice potenţială atitudine antisocială, de acţiuni violente, care nu urmăresc decât destabilizare, cu menţiunea că social-democraţii nu au fost, nu sunt şi nu vor fi nicicând adepţii sau promotorii instigării la violenţă, sub nicio formă," se arată într-un mesaj al PSD Constanța, postat astăzi, 14 august. 

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel