Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Forumul Judecătorilor cere Guvernului să nu adopte OUG de AMNISTIERE Și GRAȚIERE
WhatsApp

Asociația "Forumul Judecătorilor din România" (FJR) solicită Guvernului să nu adopte nicio lege privind aministia.

 Judecătorii trag un semnal de alarmă privind consecințe adoptării prin OUG a unor prevederi privind aministia și grațierea colectivă.

"Forma legislativă adoptată a fost vehement contestată de societatea civilă, este vizată de obiectii de neconstitutionalitate, face obiectul unei solicitari a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei de emitere a unui aviz din partea Comisiei de la Venetia, s-a aflat în studiu la organisme internaționale precum Comisia Europeană sau GRECO, evolutia situației interne fiind în prezent sub stricta monitorizare, astfel că adoptarea unei ordonante de urgența prin care să fie frânt acest parcurs firesc într-un stat de drept nu poate fi considerată necesara pentru a răspunde unei nevoi sociale de stricta urgenta, ci ar reprezenta exact contrariul. (...) Astfel de măsuri de politică penala nespecifice actului de legiferare delegata a Guvernului ar trebui însotite de o nota de fundamentare care sa aiba a baza studii serioase, de criminologie, de impact social si procedural, cu implicarea tuturor expertilor tehnici relevanti, cu precadere cei internationali", precizeaza FJR, conform Ziare.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel