Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Încă un spital din Suceava, în carantină. Majoritatea pacienților și angajaților, confirmați cu COVID-19
WhatsApp
Spitalul de Îngrijri Paliative Ilișești din județul Suceava a intrat, miercuri, în carantină, după ce majoritatea pacienților și mai multe cadre medicale au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

Spitalul de Îngrijri Paliative Ilișești a intrat, de miercuri, în carantină, după ce majoritatea pacienților, dar și mai mulți angajați ai spitalului au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

"Au fost mai multe cadre medicale și pacienți depistați pozitiv și s-a luat decizia carantinării. O parte din personalul medical depistat pozitiv, care este asimptomatic, va rămâne în spital și va avea grijă de pacienți", a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul DSP Suceava, Manuela Trifan.

Astfel, din cei 41 de pacienți aflați în spital, 31 sunt pozitivi, iar din cei 52 de angajați ai spitalului, 28 sunt pozitivi.

Potrivit directorului DSP Suceava, atât pacienții, cât și cadrele medicale sunt fie asimptomatici, fie au forme ușoare de boală.

În spital au rămas 28 de angajați care se vor ocupa, în continuare, de îngrijirea pacienților.

"Am considerat că aceasta este cea mai bună soluție atât din punct de vedere epidemiologic, cât și pentru familiile personalului medical depistat pozitiv. Deschiderea a venit și din partea lor să se procedeze așa", a mai spus Manuela Trifan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel