Vodafone dorește să închidă toate cele 34 de magazine proprii din Spania, ca urmare a ERE (Employment Regulation File) - reglementare a ocupării forței de muncă care va afecta maximum 515 angajați. Obiectivul este de a reduce drastic prezența fizică a companiei și de a îmbunătăți serviciul de la distanță pentru clienți și digitalizarea activităților sale.
Compania atribuie reducerile de locuri de muncă circumstanțelor pieței spaniole, marcate de o concurență puternică și o tendință spre „low cost” care s-a tradus în pierderi de 432 milioane de euro, în 2020, pentru filiala spaniolă a operatorului european, anunță elmundo.es.
Vodafone Spania are în prezent 34 de magazine proprii, concentrate în patru orașe: 6 în Madrid, 4 la Barcelona, 2 la Sevilla și 2 la Valencia. Restul unităților de unde se pot cumpăra produse și servicii sunt magazine de distribuție, în total Vodafone deținând 600 de magazine prin francize și distribuitori.
Compania, printr-un comunicat, și-a anunțat angajamentul de a „crea noi profiluri” în anul următor și a reamintit că centrul său de cercetare în inteligență artificială din Malaga va genera 600 de locuri de muncă cu înaltă calificare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News