Noi restricții în Valencia, în contextul în care epidemia de COVID-19 accelerează. În această regiune, unii pacienți cu Covid-19 sunt deja transferați la spitale de campanie, în timp ce unitățile de asistență medicală se luptă pentru a face față unei creșteri imense a infecțiilor.
Rata de incidență de 14 zile în regiune s-a dublat în ultimele 10 zile, ajungând la 896 de cazuri la 100.000 de persoane, cu aproximativ 200 de puncte peste media națională și cu mult peste nivelurile primului val din martie și aprilie anul trecut, relatează cotidianul El Pais.
"Virusul ucide mai mult ca oricând și s-a extins într-un ritm extraordinar în ultimele zile", a declarat marți premierul regional Ximo Puig. "Trebuie să respectăm cu strictețe aceste măsuri.”
În următoarele 14 zile, facilitățile sportive vor fi deschise numai profesioniștilor. În plus, programul de lucru pentru magazinele cu amănuntul se va încheia la ora 18:00, deși acest program nu afectează supermarketurile, farmaciile și alte companii considerate esențiale.
Totodată, sălile de bingo, saloanele de pariuri, spațiile de agrement pentru seniori, centrele de tineret și alte locuri sociale sunt obligate să se închidă în totalitate timp de 14 zile. Teatre și cinematografe pot rămâne deschise cu capacitate limitată.
Potrivit sursei citate, autoritățile iau în calcul restricții de circulație după ora 20.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News