Guvernul spaniol a anunțat majorarea contribuțiilor sociale pentru lucrătorii ndependenți. Se va aplica din 2022 va include o creștere a contribuțiilor fiscale pentru autónomos (lucrători independenți) din țară, notează The Local.
Astfel, bugetul aprobat de Consiliul de Miniștri al Spaniei a stabilit creșterea contribuției minime la 960,60 EUR pe an, ceea ce reprezintă o creștere anuală de 96 de euro.
Lucrătorii independenți care au fost înregistrați ca profesioniști înainte de anul 2020, plătesc în prezent 286 euro pe lună , iar cei care s-au înregistrat în anul 2020, plătesc contribuții lunare de 60 euro pentru primul an,
Baza maximă de contribuție a fost majorată la la 4.139,40 EUR, relatează sursa citată.
În Spania, sunt peste două milioane de lucrători independenţi din Spania, printre se numără și români.
Oficialii de la Madrid speră ca această majorare să aducă la bugetul de stat la aproape 200 de milioane de euro
Majorarea contribuțiilor sociale a venit ca un trăsnet pentru lucrătorii independenți din Spania. Reacțiile nu au întârziat să apară, mai ales că mulți dintre ei se confruntă cu o blocare a activității din cauza pandemiei.
“Nu înțelegem refuzul repetat al ministerelor economiei și finanțelor de a pune capăt uneia dintre cele mai mari nedreptăți fiscale suferite de grupul de lucrători independenți. Suntem uimiți”, a declarat președintele UPTA, Eduardo Abad, citat de The Local.
Persoanele care nu au calitatea de „angajat”, dar desfășoară o activitate pe cont propriu spun că va fi imposibilă această plată a contribuțiilor pentru cei care au venituri mici.
Pentru anul 2022, Guvernul de la Madrid a anunțat mai multe ajutoare fiscale, pentru familiile vulnerabile.
Spania a decis să ofere sprijin tinerilor care nu-și permit o locuință, dar vor să închirieze una. Vor primi o subvenție în valoare de 250 de euro lunar. Decizia a fost luată după ce prețurile la apartamente au explodat, transmite TVR.
Se estimează că de acest ajutor vor beneficia aproximativ 50 000 de tineri. Cei mai mulți dintre ei sunt din Madrid, unde prețul unui apartament are o valoare impresionantă: 3000 de euro/mp, relatează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News