Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Doi români, acuzați de furtul mai multor bijuterii în valoare de 25.000 de euro. Cei doi foloseau metoda "îmbrățișarea"
WhatsApp
Garda Civilă din Alicante a reținut două persoane, de origine română, ca presupuși autori ai nouă infracțiuni de jaf, folosind binecunoscută  metoda "îmbrățișarea". Cei doi au acționat în diferite localități ale Spaniei. Mai mult, infractorii au mai multe antecedente penale pentru fapte similare. 
Spania. Doi români, acuzați de furtul mai multor bijuterii în valoare de 25.000 de euro. Cei doi foloseau metoda îmbrățișarea

Sâmbăta trecută, 29 mai, în jurul orei 14:00, Garda Civilă din Sant Joan d'Alacant a primit un apel de la un martor, care anunța că, în zona unui centru comercial din zonă, două persoane care încercau să jefuiască un bărbat, prin intermediul așa-numitei metode de îmbrățișare.

Patrulele de securitate au ajuns la fața locului și au localizat vehiculul cu care au fugit cei doi infractori. După ce automobilul a fost localizat, a început o cursă pentru reținerea celor două persoane. La doar câțiva kilometri, agenții de la Garda Civilă au reușit să oprească mașina, în care se aflau un bărbat și o femeie, de naționalitate română. Cei doi au fost arestați, fiind acuzați și de  infracțiuni împotriva siguranței rutiere. Mai mult, cei doi nu au oprit mașina, atunci când au fost somați să tragă pe dreapta, scrie diariodealicante.net.

 

Opt jafuri, comise în diferite orașe spaniole

 

Agenții de la Garda Civilă i-au identificat pe cei doi, constatând că pe numele lor existau mai multe mandate de arestare. Cei doi sunt un tânăr de 23 de ani și o tânără de 25 de ani, ambii de naționalitate română. 

De asemenea, au fost interogați și martorii, care au spus că românii au încercat să fure un ceas de la un bărbat, în vârstă de 50 de ani. De altfel, hoții au fost fost recunoscuți, fotografic, de către victimă și de martori. Anchetatorii au început o anchetă pentru a identifica toate victimele celor doi români. Deocamdată, au fost deja stabilite alte opt jafuri comise de aceiași făptași. Dintre acestea, șapte au fost furturi și un jaf cu violență, comise în orașele Majadahonda și Mejorada del Campo (Madrid), Beniel (Regiunea Murcia), Jávea, Benitachell și Finestrat (Alicante). Românii au furat bijuterii în valoare de 24.650 de euro.

Trebuie remarcat că bijuteriile furate sunt piese vechi, de colecție, cu o mare valoare, pe care infractorii le vând pe piața neagră din alte țări. De  cele mai multe ori, este aproape imposibil ca bijuteriile să fie recuperate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel