Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sorin Oprescu a părăsit România în urmă cu două săptămâni
WhatsApp
Fostul primar general Sorin Oprescu, dat vineri în urmărire națională pentru că nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în aplicare a mandatului de arestare, a plecat din România în urmă cu două săptămâni, pe la Vama Giurgiu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Sorin Oprescu a plecat din țară în urmă cu două săptămâni, cu mașina. El a ieșit din România pe la Vama Giurgiu, au spus surse judiciare, pentru MEDIAFAX.

Sursele au precizat că în urmă cu două săptămâni nu exista niciun motiv legal pentru ca Sorin Oprescu să fie oprit din drumul său.

Vineri, când au fost să pună în aplicare mandatul de arestare, după ce a fost condamnat la 10 ani și 8 luni, polițiștii nu l-au găsit la domiciliul declarat pe fostul primar general.

Sorin Oprescu a fost dat în urmărire.

Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare

 

Fostul primar general Sorin Oprescu a fost condamnat, vineri, definitiv, la 10 ani și 8 luni de închisoare, pentru fapte de corupție. Oprescu a fost trimis în judecată în 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Condamnarea a fost pronunțată în dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet - Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu - nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero.

Ultimul termen al procesului a avut loc în octombrie 2021. 

Pe 13 mai 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.

 

Toate infracțiunile săvârșite de Sorin Oprescu

 

Potrivit deciziei instanţei, Sorin Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în variantă agravată; 6 ani pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu şi 3 ani şi 6 luni închisoare pentru spălarea banilor. Pedepse au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat 10 ani şi 8 luni închisoare.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei şi de 9.500 euro.

De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica.

În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp şi teren în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu.

Fostul primar trebuie să plătească şi 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel