Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sondaj. Mai mult de jumătate dintre români vor să nu mai fie taxaţi de bănci pentru întârzierea plăţii ratelor
WhatsApp
Mai mult de jumătate dintre români (52%) şi-ar dori ca băncile la care sunt clienţi să renunţe la comisioanele pentru plata întârziată aferente cardului de credit sau altor împrumuturi, în această perioadă de incertitudini generate de pandemia COVID-19, arată rezultatele unui sondaj publicat, marţi, de McKinsey & Company.
Leul înregistrează creșteri față de euro și dolar, dar pierde teren în fața altor două valute importante

Potrivit cercetării "Financial Pulse Survey", 21% dintre români, cel mai mare procent dintre ţările europene incluse în sondaj, au indicat o performanţă peste aşteptări, în ultimele luni, a băncilor la care sunt clienţi. De asemenea, 61% au declarat că interacţiunile cu banca au fost conform aşteptărilor lor.

Aproape o treime dintre respondenţi (31%), cel mai probabil mai puţin experimentaţi digital, s-ar simţi mai confortabil dacă banca i-ar ajuta să devină mai familiarizaţi cu cât mai multe dintre serviciile disponibile prin intermediul telefonului mobil sau online pentru tranzacţii sau alte interacţiuni cu banca.

Datele centralizate de către specialiştii McKinsey & Company arată că peste 70% dintre români sunt conectaţi, în această perioadă, la platformele web sau aplicaţiile mobile ale băncilor. În acest context, mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate au declarat că sunt foarte satisfăcute de canalele digitale vs. aproximativ 30% privind cele non-digitale.

Primul set de rezultate al "Financial Pulse Survey", comunicat în luna iulie, a arătat că 54% dintre români consideră că situaţia lor financiară curentă este destul de precară. Totodată, aproape 50% dintre consumatori au înregistrat o reducere a veniturilor şi a economiilor, în timp ce mai puţin de 33% au reuşit să îşi reducă cheltuielile casnice.

Un român din şase (60%) au economii suficiente pentru cel mult patru luni sau chiar mai puţin, la care pot apela în eventualitatea pierderii locului de muncă sau a scăderii veniturilor.

"Financial Pulse Survey" a fost realizat în România în iunie 2020 şi a cuprins peste 500 de respondenţi. Rezultatele au fost ajustate, astfel încât cifrele să reflecte populaţia din România cuprinsă între 18 şi 80 de ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel