„E timpul. E timpul să pleci acasă, doamna Dan. Pentru permanenta atitudine fățarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului. Pentru că ne-ai mințit. Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor. Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor. Pentru că ai permis, uneltind și complotând, să ne rânjească infractorii în față, la adăpostul umbrelei roșii. Pentru că ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această țară, ordine transmise mai departe, cu orice risc, pentru protejarea unui infractor de drept comun, ce acum e după gratii.
Pentru că ne-ai călcat demnitatea în picioare, menținându-ne salarizarea la nivelului anului 2009, pentru că ne-ai trimis în patrulare în aceleași coșciuge cu roți, pentru că ne-ai condamnat la moarte zilnic în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani. Pentru că nu ți-a păsat. Și pentru că ne-ai umilit. Și pentru că în continuare ai permis ca polițiștii să-ți fie hăcuiți în posturi de poliție, pe peroanele gărilor sau în misiuni, cu țestele despicate.Pentru că ai fost #nimic și ai făcut #decâtnimic. „Ciolanul s-a terminat, stăpânul nu mai are altele să vă dea. E timpul, doamna Dan, dacă ai un dram de onoare, să pleci!”, scrie Bogdan Bănică pe Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News