Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Simion, scandal cu Poliția la sediul PSD (VIDEO)
WhatsApp
Scandal la sediul PSD, unde liderul AUR, George Simion, a vrut să intre în curtea partidului cu o dubă.
George Simion la sediul PSD

Publicitate

George Simion a venit cu o dubă plină de cutii în care se aflau semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis, dar a fost oprit de către paznici. Discuțiile au degenerat, astfel că la fața locului a fost chemată Poliția.

„Momentan, vine Poliția, să vedem ce vrea Poliția”, le-a spus George Simion jurnaliștilor prezenți. 

La sediul PSD unde Simion dorea să intre nu se afla niciunul dintre liderii social-democrați. Marcel Ciolacu este plecat în țară, acolo unde îl însoțește pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la inaugurarea unor obiective de infrastructură.

Simion a venit la sediul PSD cu o dubă plină de cutii în care se aflau semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. Liderul AUR susține vrea să predea, joi, PSD cele două milioane de semnături pentru demiterea președintelui României. „Iohannis nu este președintele românilor, el este președintele austriecilor (...) Dacă PSD ne-ar susține am avea majoritate în Parlament și am putea să inițiem referendumul de demitere a lui Klaus Iohannis.

 

 

Manole către Simion, la sediul PSD: Aţi greşit adresa, la nr. 6 pe Kisellef este Ambasada Rusiei

 

Preşedintele AUR, George Simion a fost întâmpinat la poartă de deputatul social-democrat Florin Manole, care i-a transmis că a greşit adresa şi ar trebui să lase documentele la Ambasada Rusiei.

'Cred că aţi greşit adresa. La numărul 6, pe Kisellef, este Ambasada Rusiei şi, dacă mergeţi acolo, poate ştiţi drumul, cred că e destinaţia la care trebuie să lăsaţi documentele astea. Vă zic asta pentru că atunci când avem război la graniţă - poate ştiţi, da? - instabilitate în ţară nu-şi doresc prietenii, ci numai duşmanii acestei ţări', i-a spus Manole lui Simion.

Preşedintele AUR a menţionat că vrea să predea cutiile cu listele de semnături cuiva de la PSD. 'Vrem să le predăm cuiva de la PSD, domnul Manole se pare că nu vrea să le primească, să vedem dacă asta e poziţia lui Marcel Ciolacu, dacă îl ţine în braţe în continuare pe Klaus Iohannis PSD-ul şi, bineînţeles, de vină pentru că nu am intrat în Schengen este Putin, aţi auzit', a susţinut Simion.

El a adăugat că au fost strânse două milioane de semnături pentru demiterea şefului statului. 'Sunt două milioane de semnături strânse în perioada noiembrie 2021 - mai 2022, le-am dus în Parlament, răspunsul lui Klaus Iohannis a fost că i-a pus împreună la guvernare pe cei de la PSD cu cei de la PNL. Aşteptăm să vină cineva mai relaxat, nu aşa de agitat ca domnul Manole', a explicat liderul AUR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel