Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Simion o dă la întors, după ce i-a lăsat pe jurnaliștii americani să creadă că a fost arestat de mai multe ori: "Sunt vinovat că am dat din cap"
WhatsApp
George Simion, declarații cu privire la controversele legate de interviul de la Washington, în cadrul unei conferințe a liderilor conservatori. 
George Simion, citat la Parchet pentru semnături false în favoarea lui Silvestru Șoșoacă / Sursa: Facebook, George Simion

Liderul AUR, George Simion, o dă la întors și spune că a fost arestat o singură dată, după ce, în cadrul unui interviu la o conferință a liderilor conservatori, la Washington, a dat de înțeles că a petrecut timp la închisoare de mai multe ori.

Gestul controversat făcut de liderul AUR

 

În timpul interviului, George Simion a aprobat prin mișcarea afirmativă a capului în timp ce realizatoarea îi adresa întrebarea: "Ați condus mitinguri masive. Ați fost arestat de multe ori, ba chiar ați fost și închis." Această acțiune a provocat dezbateri și controverse în mediul public.

Adversarii politici susțin că prin această declarație, George Simion a mințit public și a încercat să se victimizeze. 

”Sunt vinovat că am dat din cap” 

 

„Sunt vinovat că am dat din cap, pentru că eu am învățat engleză la școală (..) Nu este nicio declarație, pur și simplu am încuviințat ceea ce a spus într-o engleză literară realizatoarea”, a declarat George Simion pentru Antena3 CNN. 

Am fost arestat, adică, am stat în spatele gratiilor la Chișinău în noaptea de 26 spre 27 martie 2009. Am fost arestat acolo de către regimul Voronin, care nu iubea acțiunile uniunii, precum nu iubește nici actualul regim de la Chișinău. Am fost ridicat de pe stradă cu pretextul că se comisese un jaf în zonă, dar motivul real era manifestația de a doua zi, din 27 martie, de ziua unirii Basarabiei cu țara.”

„Este de notorietate publică, am spus asta în cele două cărți semnate de mine, am povestit acel episod, se găsește și în presa vremii. În rest, după cum știți, am fost activist civic, am luptat pentru cauzele drepte ale românilor și de multe ori am fost încătușat, îngenunchiat, dus la secție de către polițiști și alte autorități din România.” 

Întrebat dacă a fost vreodată arestat în România, liderul AUR a declarat a că nu s-a întâmplat până acum, însă există această posibilitate. 

„Nu am fost arestat, am fost doar reținut și dus la secția de poliție. (..) Având în vedere felul în care se confecționează dosare la comandă, vedeți cazul primarului Piedone, sigur că există această posibilitate, dar nu mă tem. Eu mă tem doar de Dumnezeu. Se face politică, încă, în regimul lui Klaus Werner Iohannis, împăratul neîncoronat”, a conchis liderul AUR. 

 

2. Foto: Capt... (interviu-simion_27768800.JPG)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel