"Noi am transmis clar că orice transport care va pătrunde pe teritoriul Ucrainei, pe care îl vom considera ca fiind armament, va deveni o ţintă legitimă", a declarat Serghei Lavrov, vineri, într-un interviu acordat postului RT, conform agenţiei Tass şi postului de televiziune CNN.
Ministrul rus de Externe afirmă că sistemele de armament de fabricaţie sovietică, existente în unele state membre NATO, nu pot fi transferate în mod legal în naţiuni-terţe.
Numeroase state NATO au anunţat că furnizează armament Ucrainei, inclusiv drone militare şi sisteme antitanc. De asemenea, Uniunea Europeană a anunţat că va facilita transferul de armament spre Ucraina.
În schimb, Alianţa Nord-Atlantică a refuzat cererile preşedintelui Volodimir Zelenski de instituire a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina, argumentând că ar apărea riscuri privind o confruntare militară directă cu Rusia, potrivit Mediafax.
Războiul din Ucraina este o ''provocare'' şi nu trebuie lăsat să se extindă în Balcani, a afirmat emisarul special al Regatului Unit pentru Balcanii de vest, generalul de flotilă aeriană Sir Stuart Peach, într-un interviu acordat agenţiei croate de presă HINA, difuzat vineri. Acesta a mai spus că situaţia din Bosnia-Herţegovina este preocupantă, dar nu reprezintă o criză de securitate.
Războiul pe continentul nostru este o provocare pentru noi toţi şi trebuie să fim pregătiţi să cooperăm pentru a preveni extinderea acestui război în Balcanii de vest, a notat emisarul britanic în interviu. "Lucrez cu prietenii noştri din regiune pentru a împiedica acest scenariu", a adăugat Stuart Peach.
Acesta a condamnat "războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei", ale cărui "consecinţe tragice pentru populaţia ucraineană sunt clar vizibile", şi a apreciat că trebuie oferit sprijin "în toate felurile posibile, incluzând aici ajutorul umanitar oferit de Croaţia şi mulţi alţi aliaţi şi prieteni europeni".
Emisarul britanic, care urma să ia parte vineri la Zagreb la o conferinţă cu tema Marea Britanii şi Balcanii de vest în lumina războiului din Ucraina, a calificat drept preocupantă situaţia din Bosnia-Herţegovina, adăugând că este vorba de o problemă politică şi nu de o criză de securitate. "Trebuie să lucrăm împreună pentru a împiedica transformarea ei într-o criză de securitate", a spus Peach, salutând totodată recenta creştere a contingentului UE de menţinere a păcii EUFOR de la 600 la 1100 de militari drept o "demonstraţie vizibilă de forţă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News