Scrisoarea trimisă de senatorii americani John McCain și Chris Murphy i-a fost transmisă Vioricăi Dăncilă pe 2 august. Senatorul republican John McCain este președintele comisiei de apărare din Senatul SUA. De asemenea, cei doi atrag atenția și asupra modificărilor aduse legilor Justiției și Codurilor penale.
”Vă scriem astăzi pe tema luptei anticorupție aflată în derulare în România. În calitate de susținători puternici ai relației dintre Statele Unite și România, am observat cu regret că președintele Klaus Iohannis a fost recent forțat de o decizie a Curții să o demită pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Știm că procedurile judiciare sunt o problemă internă a României, dar îndemnăm guvernul României să nu facă pași înapoi în lupta importantă împotriva corupției.
Modul în care dna. Kovesi a condus Direcția Națională Anticorupție a fost aplaudat în întreaga lume, fiind văzut ca o dovadă a angajamentului hotărât luat de România de a lupta împotriva corupției. Revocarea ei, împreună cu reformele judiciare recente și cu modificările aduse Codurilor penale prin care au fost dezincriminate mai multe infracțiuni de corupție, ridică semne serioase de întrebare în ceea ce privește dorința guvernului pe care îl conduceți de a condamna infracțiunile financiare și de a-i trage la răspundere pe înalții demnitari responsabili.
Îmbunătățirea transparenței și a responsabilității este un imperativ urgent pentru securitatea națională a tuturor membrilor NATO. Experiența Ucrainei este un exemplu al modului în care Rusia profită de mită și de corupție pentru a slăbi guvernele vecine și pentru a le face vulnerabile influenței externe – sau în cazuri extreme, invaziei militare. Rusia și acoliții săi sunt implicați activ în dinamitarea eforturilor noastre comune și în compromiterea reputației democrației cu scopul de a proteja menținerea lui Vladimir Putin la putere. Statele aliate trebuie să fie acorde o atenție deosebită acestor amenințări și, totodată, să-și consolideze integritatea instituțiilor.
România a făcut un progres extraordinar după ieșirea din perioada comunistă. Nicio democrație nu este perfectă, dar eforturile concrete depuse pentru eradicarea corupției ne-au asigurat că România era pe o traiectorie pozitivă. Recentele proteste anticorupție la care au participat mii de tineri din România au demonstrat că ei așteaptă ca acest progres să continue.”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News