Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin introducerea posibilităţii transmiterii de către Casa Naţională de Pensii Publice, la cerere, în format electronic, a documentului care face dovada plăţii pentru pensionarii care au optat pentru plata în cont curent sau cont de card.
Documentul de informare cu privire la sumele plătite se transmite începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card, potrivit unui amendament admis.
"Este o iniţiativă a PNL pentru debirocratizare, pentru a trece la o tehnică informatică. Este vorba despre informarea celor care primesc pe card. Până acum, în stilul nostru românesc, dacă avea nevoie de informaţii, trebuia să se deplaseze la oficiul respectiv, să-şi ia datele să vadă de ce a primit atâta, de ce nu a primit. Prin lege, cei care se ocupă de pensii sunt obligaţi să le trimită şi în format electronic. Poate începem să extindem astfel de iniţiative şi în alte domenii, să nu mai purtăm oamenii pe drumuri, să piardă timpul, ci să fie informaţi la timp", a precizat în plen liderul grupului parlamentar PNL din Senat, Virgil Guran.
La rândul sau, senatorul USR PLUS Ştefan Pălărie a salutat iniţiativa liberală, menţionând că reprezintă o "construcţie" către obiectivele coaliţiei de guvernare, respectiv debirocratizarea şi eficientizarea statului.
"O propunere absolut admirabilă. Pentru a fi puţin mai specifici, în momentul de faţă, poştaşii României se duc să dea un talon de pensie mov chiar şi celor cărora nu li se mai dă pensia în numerar, ci doar prin transfer bancar sau depunere într-un cont (...). Este spre binele tuturor, inclusiv al pensionarilor, să nu-i mai ţină pe drumuri nici pe poştaşi şi nici să nu mai aştepte prin alte mijloace un document care poate fi trimis celor care au, simplu, prin email" a subliniat Pălărie.
Senatul este prima Camera sesizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News