Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Şeful ANP după informaţiile din presă despre interviul cu Dragnea: "Dispun aprofundarea verificărilor"
WhatsApp
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Tiberiu Ungureanu, a dispus Direcţiei Inspecţie Penitenciară continuarea şi aprofundarea verificărilor iniţiate joi, în contextul în care presa a relatat că Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea, aflat în detenţie, a realizat cu fostul lider al PSD un interviu amplu.

"În completarea informaţiilor privind rezoluţia de analizare a documentelor care au stat la baza acordării unei comunicări online la nivelul unei unităţi subordonate, precizăm faptul că directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus Direcţiei Inspecţie Penitenciară continuarea şi aprofundarea verificărilor iniţiate în data de 25.06.2020", potrivit unei precizări de presă transmise, vineri.

ANP anunţa joi că, în contextul informaţiilor din presă care vizează modalitatea de acordare a unei comunicări online la nivelul unei unităţi penitenciare subordonate, a solicitat administraţiei locului de deţinere documentarul în baza căruia a fost aprobată exercitarea dreptului.

"În contextul dezbaterilor publice care vizează modalitatea de acordare a unei comunicări online la nivelul unei unităţi penitenciare subordonate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat administraţiei locului de deţinere documentarul în baza căruia a fost aprobată exercitarea dreptului. Demersul vizează verificarea aspectelor de legalitate, prin raportare la prevederile actelor normative care reglementează acordarea dreptului la comunicări online", menţiona ANP.

Anterior, în cursul zilei de joi, ANP a făcut mai multe precizări cu privire la comunicările online din detenţie, afirmând că acestea se fac cu programare, au caracter confidenţial şi că supravegherea este exclusiv vizuală.

Mai mult, ANP comunica faptul că, de la declararea stării de urgenţă şi până în prezent, nu a aprobat solicitări de intervievare a unor deţinuţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel