Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Şedinţă de Guvern. Ce proiecte sunt astăzi pe ordinea de zi
WhatsApp
Guvernul se reuneşte joi în şedinţă, printre proiectele aflate pe ordinea de zi numărându-se şi hotărârea privind aprobarea strategiei naţionale de dezvoltare a ecoturismului, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern din această săptămână se află şi o hotărâre pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României şi Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei la Acordul de împrumut pentru proiectul privind realizarea legăturii reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Otopeni - Bucureşti.

De asemenea, miniştrii vor discuta un proiect de lege pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale în vederea participării Poliţiei Române la Reţeaua Poliţiilor Rutiere din Europa - TISPOL, dar şi un act normativ privind declasificarea informaţiilor cuprinse în documentele referitoare la activitatea Ministerului Apelor şi Pădurilor.

Citeşte şi: Dăncilă a transmis preşedintelui noi propuneri de miniştri. Cine este la Ministerul Diasporei

Proiectul de hotărâre privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României, în lei, la bugetul Centrului Regional al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Diplomaţie Preventivă în Asia Centrală în vederea sprijinirii finanţării proiectului "Consolidarea cooperării în folosirea cursurilor de apă transfrontaliere din bazinul Mării Aral" şi aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a ţării noastre pentru perioada 5 aprilie - 31 decembrie 2018 şi anul 2019 către Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) sunt alte două acte normative care urmează să fie analizate şi adoptate de Guvern.

Printre memorandumurile de pe ordinea de zi se numără: memorandumul cu tema "Proiectele prezentate de România în cadrul Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, Slovenia, 5 - 6 iunie 2019", precum şi memorandumul cu tema "aprobarea raportului negocierii documentelor aferente împrumutului privind îmbunătăţirea rezilienţei şi a răspunsului la situaţii de urgenţă, în valoare de 50 milioane euro, şi aprobarea raportului negocierii documentelor aferente împrumutului privind consolidarea infrastructurii şi a pregătirii pentru situaţii critice de urgenţă, în valoare de 40 milioane euro, acordate României de către Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare; aprobarea semnării textelor negociate ale Acordurilor de împrumut dintre România şi BIRD; acordarea împuternicirilor de semnare a Acordurilor de împrumut ministrului Finanţelor Publice". 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel