"Decizia Curţii Constituţionale a României este o reacţie firească a unui stat care dovedeşte că are instituţii care încă funcţionează, chiar dacă imperfect şi cu întârziere. Este singura decizie posibilă, în faţa unei agresiuni externe brutale şi evidente, purtată pe terenul sacru al procesului electoral liber. În mod normal, nici nu ar fi trebuit să fim aici, dacă s-ar fi constatat evidenţa încă dinainte de primul tur: un candidat pro-rus, care glorifică criminali şi aruncă la coşul de gunoi eforturile României de integrare în structurile euroatlantice, nu poate fi preşedintele României", a scris Burduja, vineri, pe Facebook.
El a făcut apel către români şi transmite că aceasta nu este o decizie împotriva nimănui, ci una pentru apărarea statului şi a românilor.
"Indiferent pe cine aţi votat, veţi putea să vă exprimaţi din nou opţiunile", a mai scris Burduja.
Ministrul liberal a spus că este un moment în care partidele democratice trebuie să fie responsabile.
"Să apere, la rândul lor, instituţiile democratice, dar mai ales să arate că semnalele din ultimele zile nu au fost un joc politic, ci asumarea fără compromisuri a direcţiei României", a arătat el.
Burduja a subliniat că decizii asumate trebuie să ia toate instituţiile statului român.
"Cei care au pus ţinta Moscovei pe fruntea României democratice trebuie să răspundă exemplar pentru asta. Măsurile trebuie să fie dintre cele mai drastice, ca nimeni să nu mai încerce vreodată distrugerea din interior a României libere. Deci asumare, până la capăt. Altfel, nu vom avea încredere, iar fără încredere o democraţie nu poate construi nimic", a transmis Burduja.
El a anunţat că, după decizia CCR, bursa de la Bucureşti este iar pe verde. "Şi repede. Semnal că România a făcut ceea ce trebuie", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News