„Prin intermediul cărții electronice de identitate, cetățenii vor putea interacționa de unde vor fi cu autoritățile și se vor elimina cozile de la ghișee. Cartea de identitate electronică va conține și cardul de asigurare de sănătate prin crearea unui CIP. Se va crea și posibilitatea de a crea o carte de identitate simplă pentru cetățenii care nu vor carte de identitate cu cip", a declarat ministrul Marcel Vela, vineri.
Vârsta de obținere a cărții de identitate va coborî la 12 ani, iar părinții vor putea opta pentru o carte electronică de identitate chiar de la naștere.
În ceea ce privește posibilitatea de a călători în afara României, ministrul Vela a anunțat că după vara anului 2021 nu se va mai putea ieși din țară fără cartea electronică de identitate decât cu pașaportul.
„În ceea ce privește costurile, la acest moment sunt necesare niște dezvoltări tehnice. Proiectul de ordonanță supus transparenței decizionale face tocmai acest lucru - permite MAI să elaboreze un caiet de sarcini, să inițieze procedurile de achiziție publică. La finalul acestor proceduri, la finalul implementării, vom avea și costurile totale”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Cătălin Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD).
În prezent, sunt 17 state membre ale Uniunii Europene care emit un astfel tip de document electronic.
„Este emis cu costuri care variază între 15 și 40 de euro. România nu poate să depășească o astfel de limită. Ne îndreptăm către limita minimă”, mai explică Giulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News