În încercarea de a salva situația, cei care au afaceri în domeniu poartă discuții de mai bine de o lună cu reprezentanții Guvernului pentru reluarea nunților măcar din 15 mai, însă deocamdată nu au primit nici un răspuns.
Cei din industria nunţilor au prezentat Guvernului mai multe propuneri. Un scenariu optimist ar fi deschiderea sezonului din 15 mai, iar petrecerile să fie organizate în funcţie de incidența din fiecare localitate.
„Nu suntem pentru un număr de persoane fix la eveniment cum a fost anul trecut 50 interior şi 100 afară, ci numărul să fie în directă corelare cu suprafaţa de desfăşurare a evenimentului”, a explicat Alin Caraman, preşedinte Asociaţia furnizorilor din industria nunţilor, potrivit Știrile PRO TV.
Asta înseamnă că într-o sală de 500 de metri pătraţi ar putea participa - în scenariul verde 200 de persoane, în cel galben 100 de persoane, iar în cel roşu invitaţii să fie testaţi ori vaccinaţi.
Între timp, viitorii miri număra de câte ori şi-au anulat nunta până acum.
Olga şi Alex s-au cunoscut acum 3 ani în Marea Britanie. Au făcut cununia civilă în Bournemouth, oraşul natal al mirelui, iar nunta au stabilit-o anul trecut, însă au schimbat-o de șase ori. Cei doi vor avea şi o fetiţă care va veni pe lume în iulie şi care, cel mai probabil, va dansa cu ei la nuntă.
„Cel mai rău lucru este că nu mai poţi planifica nimic. Este prea multă incertitudine şi nimeni nu are un plan clar legat de ce urmează să se întâmple”, spun Oana și Alex.
Gabriela şi Richard au amânat fericitul eveniment de 4 ori, iar acum aşteaptă cu emoţie data de 2 septembrie.
„Cel mai aiurea a fost pe 1 noiembrie, când am amânat-o înainte cu o săptămână. Am dat toate invitatile, toată lumea aştepta să facă nunta şi din păcate nu s-a putut face”, a spus Gabriela Ignat, viitoare mireasă.
Alina şi Marius au fost ceva mai „norocoşi”. Ei şi-au amânat nunta de trei ori şi speră că e şi ultima dată. Acum, telefonul o anunţă pe mireasă câte zile i-au mai rămas până când va îmbrăca rochia mult visată, asta dacă o să o mai cuprindă, spune ea.
„Mai mult mi-e frică că nu o să intru în rochia de mireasă, soţul la fel, nu ştim nici acuma, să mâncăm mai mult, mai puţin, ne îngrăşăm, trebuie să ţinem un pic de regim”, susține Alina, viitoare mireasă.
Descurajaţi de atâtea amânări şi restricţii, unii miri au început să-şi reprogrameze evenimentul peste doi ani, spun reprezentanţii restaurantelor.
„Erau evenimente de 60 de persoane, dar invitaţii sunt foarte reticenţi, încă au această temă. Nu atât de Covid, cât de amendă. Au anunţat că nu pot veni şi atunci cu 20 de invitaţi nici mirii nu puteau să facă faţă cheltuielilor”, a precizat Gabriela Curelaru, manager restaurant.
Din această cauză, deja cele mai multe evenimente programate pentru luna mai au fost amânate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News