„În mijlocul cetăţii putea să fie Avram Iancu. Sunt 150 de ani de la moartea eroului naţional şi patriotului Avram Iancu”, a spus senatorul Călin Mătieș.
E momentul în care senatorul de Alba Călin Mătieş îi întoarce spatele preşedintei Ungariei şi pune un tablou cu Avram Iancu la poalele statuii principelui maghiar Bethlen Gábor, relatează Observator. Monumentul fusese dezvelit cu doar câteva minute înainte, în mijlocul cetăţii Alba Carolina.
Aplauzele s-au stins când senatorul s-a apropiat cu un buchet cu trei trandafiri roşii într-o mână şi o cocardă cu tricolorul în alta. Ambele, daruri pentru Katalin Novák.
„Dacă pot să vă dau o cocardă cu tricolorul... poftim. Aş vrea să pun cu Avram Iancu. Nu-i vorba de circ. Sunt singur, sunt singur. E vorba de identitatea naţională. Cred că se întoarce Mihai Viteazu în mormânt când vede că la dreapta lui există statuia lui Bethlen Gábor. I-am spus dânsei că acesta este pământ românesc. Mi-a mulţumit şi atât”, a precizat Călin Mătieș, senator PSD de Alba.
Katalin Novák n-a părut deranjată de incident. A urcat, zâmbitoare, pe scenă şi a ţinut un discurs despre unitate şi fraternitate.
„Nici florile, nici tabloul cu Avram Iancu nu văd că ar fi ceva rău. Transilvania este un loc în care întotdeauna ne-am unit indiferent de naţiune”, a spus o localnică, potrivit sursei citate.
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a subliniat că statuia principelui este amplasată acolo unde îi este locul.
„În trecuturile noastre pot exista dezacorduri, chiar controverse, dar prezentul este comun și dacă suntem înțelepți, și viitorul este comun”, a declarat Hunor.
Katalin Novak e de două zile într-o vizită privată la noi în ţară. Turneul a stârnit reacţii şi la nivel diplomatic după ce s-a declarat preşedintele tuturor maghiarilor, inclusiv al celor din afara graniţelor Ungariei, Ministerul Afacerilor Externe l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România şi i-a atras atenţia că un alt şef de stat nu poate să îşi aroge drepturi peste cetăţenii altui stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News