"Eu sunt adversar de multă vreme și nu am fost de acord cu ideile lor, i-au pus pe delegați să se răzbune, fiindcă am fost intrasigent față de Liviu Dragnea și voi rămâne în continuare. Poți să vorbești cu fluierăturile a trei organizații despre principiile PSD. Organizația Olt, Dolj și Teleorman. Da cu premeditare, pentru că eu am anunțat faptul că vreau să vorbesc la Congres, încă de aseară în CEx", a afirmat Marian Oprișan, după ce a început votul candidaților la funcțiile de conducere în PSD.
Liderul PSD Vrancea a adăugat că nu vrea ca PSD să se transforme în Partidul România Mare.
„Aduceți-vă aminte de disputa mea cu Paul Stănescu și cu toți ceilați. Eu nu sunt de acord ca PSD să se transforme în Partidul România Mare. Să fie sănătos. Partidul rămâne unit, indiferent de ceea ce au făcut cele trei organizații azi. Ce ar fi însemnat să pun și eu și colegi de ai mei să punem organizații să fluiere cu cei care nu suntem de acord. Da, a rămas un partid viu. Nu mai contează, Viorica e altceva", a conchis Oprișan.
Marian Oprișan a fost huiduit de colegii de partid, în momentul în care a vrut să ia cuvântul la Congres, după discursul lui Codrin Ștefănescu. Din sală au fost social-democrați care i-au transmis „ai vorbit urât de toți" sau „ce mesaj ai dat pe Facebook".
În momentul când liderul PSD Vrancea a urcat pe scena pentru a ține un discurs, social-democrații au început să fluiere și să îl huiduiască, strigând spre acesta „ai vorbit urât de toți".
Prin urmare, Oprișan a replicat, resemnat „Se pare că nu vor să mai vorbim", coborând apoi de pe scenă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News