Trei deputați ai coaliției PSD-ALDE au purtat, marți, în comisia pentru transporturi, un dialog contradictoriu, presărat cu jigniri, pe tema unor amendamente legate de reținerea permisului de conducere. Proiectul de lege a fost până la urmă amânat pentru anul viitor, pe fondul scandalului.
Deputatul PSD Alexandru Rotaru a propus un amendament potrivit căruia permisul de conducere se reține la acumularea a 25 puncte de penalizare, față de 15 puncte de penalizare, așa cum este în prezent.
Vicepreședintele comisiei, deputatul ALDE Ștefan Alexandru Băișanu, a spus că nu susține propunerea pentru că o asemenea "larghețe" se va traduce în șoferi care vor face ce vor pe șosele, transmite Mediafax.
"Eu mi-aș dori să fie 10 (punct de penalizare pentru reținerea permisului - n.r.). Să vă explic de ce. Haideți să nu ne jucăm cu lucruri de genul ăsta, de la 15 la 25, eu când greșesc las carnetul la poliție, îmi revin. Dacă lăsăm larghețea asta ne vom trezi cu oameni care vor face orice, când vor, pe șoselele patriei, gândindu-se că ne-a mai dat Parlamentul mai multe puncte", a spus deputatul ALDE.
"Așa nu mai susținem, dle Băișanu, amendamentul dumneavoastră", i-a replicat social-democratul Rotaru.
Discuția degenerează
"Dacă nu îmi susțineți amendamentul, domnilor de la PSD, știți unde mă doare? Știți unde mă doare, domnul...? Dacă dumneavoastră mă amenințați că nu îmi susțineți amendamentul, ești penibil, da?", i-a spus Băișanu (ALDE) lui Rotaru (PSD).
Social-democratul i-a cerut să fie cumpătat.
"Nu v-am amenințat. Fiți cumpătat în reacții. Eu nu m-am adresat așa. Ați reținut greșit. Dle Băișanu, nu te-am amenințat cu absolut nimic. Nu mai visați amenințări", a spus Rotaru.
În discuție a intervenit și deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care a spus că social-democrații nu i-au atacat pe cei din ALDE, potrivit aceleiași surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News