În cartea „Timp” și „Sărbătoare” – Obiceiuri și tradiții calendaristice la Români, de Julia Maria Cristea, apărută la Carpathia Press, în anul 2006, descoperim un capitol consacrat Sărbătorilor lupilor. 

Acestea sunt, după cum relatează autoarea, cele de la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie: Filipii de Toamnă, Filipul cel Mare, Ovidenia, Sântandrei, Noaptea Strigoilor, Zilele Bubatului, Moș Niculaie. Toate sunt subsumate unui scenariu ritual de înnoire a timpului. Autoarea notează că se presupune că este perioada când se sărbătorea Anul Nou Dacic, care era corespondent cu Dionisiacele Câmpenești și fermentarea vinului la populația tracă, dar și cu Brumalia, o sărbătoare a romanilor. Scrie Cristea, citând, la rândul său, din cartea Obiceiuri populare de peste an, de Ion Ghinoiu.  „Unele dintre ele sunt închinate lupului, poate cel mai feroce animal sălbatic de pe meleagurile europene. (...) „Faptul că, în trecut, la noi în țară peste 35 de sărbători populare (dintre care 18 cu dată fixă) erau dedicate lupului – după cum certifică etnologul I.A. Candrea în cartea sa „Iarba fiarelor” relevă importanța lui în tradiția românească.” 

Ce a determinat ca atâtea sărbători să fie dedicate lupului

Autorii scriu că pe de-o parte ar fi fost frica „de acest animal sângeros care atacă în haite nu numai animalele, dar și oamenii”, ar pe de altă parte ar fi o moștenire lăsată de străbunii daci. 

Autoarea consideră că o jumătate de secol de comunism au făcut ca aceste sărbători să rămână aproape necunoscute. Asta pentru că „religia, tradițiile, miticul român, datinile” au fost contestate sau desființate. Sărbătorile fac parte din Calendarul Popular. 

Filipii (14 -30 noiembrie) 

„Este un lanț de sărbători al femeilor căsătorite, dedicate unor divinități protectoare a lupilor. Ele pot să aibă un număr diferit de zile, se celebrează în perioada formării haitelor și împerecherii lupilor, adică între Lăsatul Secului de Crăciun – 14 noiembrie și Noaptea Strigoilor (Sf. Andrei) – 30 noiembrie. 

Obicei 

„Fiecare fată primea de la soacră sau de la mamă ca moștenire tradiția de a sărbători în fiecare an, la date fixe, un număr de Filipi. Durata sărbătoririi era diferită de la sat la sat, sau de la familie la familie – după numărul de Filipi primiți – un Filip însemna o zi sărbătorită.” 

În ce consta ținerea Filipilor? 

În mistica populară se crede că în această perioadă lupoaicele calcă hotarul satelor și vin pe lângă case, răscolesc în gunoaie pentru a găsi tăciuni aprinși, pe care, mâncându-i, devin mai fertile.” În consecință „ca o contraofensivă naivă, pentru a împiedica înmulțirea lupilor, femeile fac tot felul de practici cu caracter apotropaic.”  mai notează autoarea. Și se făceau tot felul de lucruri, cum ar fi legarea cu sfoară a fiarelor de care se atârna ceaunul deasupra focului, a cleștelui, a foarfecilor. Era un gest simbolic de legare a gurilor lupilor.  Apoi se chituiau cu lut toate crăpăturile vetrei și sobei, fapt care simboliza lipirea ochilor lupului. 

Alte obiceiuri

„Era interzis să se scoată din casă gunoiul – pentru a nu atrage pe lup să scurme în el: de asemenea era interzis femeilor pieptănatul părului ca să nu se îndesească pădurile și să se înmulțească lupii.”  Ca să completăm cu o glumă, puteam scrie răspicat că acum nu mai suntem în acest pericol de îndesire a pădurilor. De asemenea, nu se prelucra lână sau blană de animal, ca să nu atragă lupul. Se încleștau dinții de la pieptenii daracului. Nu se pronunța cuvântul  lup, care era înlocuit cu Grădineț. Dar erau și lucruri de făcut: în aceste zile femeile trebuiau să spele cămășile „ca să opărești gura găvatului” scrie Julia Maria Cristea, citând din Credinți și superstiții, de A. Gorovei. 

Mai aflăm că credințele despre Filipi au fost atestate în zonele Munteniei, Olteniei, Dobrogei și Bucovinei, până la mijlocul secolului trecut. 

De câte feluri sunt Filipii 

Filipii de Toamnă (mijlocul lunii noiembrie)

Filipii de Iarnă (sfârșitul lunii ianuarie) 

Filipul cel Mare și Filipul cel Șchiop – ambii serbați la Ovidenie (intrarea în biserică a Fecioarei Maria) – 21 octombrie sau 30 noiembrie – Sf. Andrei. 

Care era cel mai rău Filip – lupta dintre spirite 

„Cel mai rău, mai de temut și mai puternic din ceata Filipilor, este considerat Flipul cel Șchiop (antagonistul lui Sântoader cel Șchiop - divinitate cabalină și conducătorul cetei Sântoaderilor pe timpul verii).” Un fapt pe care l-am consemnat și într-o scriere anterioară, tot în cadrul acestui proiect finanțat de DRP, numit Tradiții românești în diaspora, face referire la „Tărbacul Câinilor”. Într-o formă mai explicită aflăm că atunci „avea loc lupta dintre divinitatea lupilor (Filipul cel Șchiop) și dea a cailor ( Sântoader cel Șchiop) – de fapt dintre spiritul iernii și spiritul verii. Aceste credințe au fost atestate în Muntenia Centrală (Muscel, Prahova, Vlașca, Teleorman, Olt) și Transilvania sudică (Sibiu, Hațeg). 

Alte două serbări importante ale lupului 

„Mai există două serbări importante ale lupului: la 16 ianuarie – Sf. Petru de iarnă, denumit și „Lanțul lui Sf. Petru” sau „Nedeea Lupilor” și la 29 iunie – Sf. Petru de vara – când patronul îi dezleagă și le dă voie să mănânce din vitele și din oile oamenilor.”

Așa cum am mai consemnat, la aceste ceremonii care au legătura cu lupul se înscriu și Lucinul și Tărbacul Câinilor. 

Lucinul sărbătorit pe 18 octombrie 

Este o sărbătoare proprie regiunii Banatului, fiind dedicată divinității care are grijă de lupi, scopul acesteia fiind de a preveni ca lupii să distrugă turmele de oi sau de bovine.

Este sărbătoare pastorală cu dată fixă, 18 octombrie, fiind în perioada în care se constituie haitele de lupi pentru a se reproduce. Și la această dată se făceau diferite practici magice, la fel ca cele de la toți Filipii, se consemnează în izvoarele folclorice. Despre Tărbacu câinilor am relatat într-un articol anterior. 

Simbolismul lupului în mitologia universală 

Lupul are o imagine atât pozitivă, cât și negativă, în mitologia populară, consemnează Julia Maria Cristea. Pentru capacitatea sa de a vedea în întuneric, a fost considerat simbol al luminii, al soarelui și al focului, iar din alt punct de vedere are un caracter satanic, demonic și infernal. 

Se mai consemnează importanța sa și în alte mitologii, cum ar fi cea chineză, mongolă, turcă, greacă. 

„În Europa Evului Mediu, se credea că vrăjitorii se transformă în lupi pentru a merge la Sabat, iar vrăjitoarele își puneau jartiere din blană de lup.” Lupii erau încă din antichitate considerați întruchipări ale spiritelor pădurii. Mai aflăm că în mitologia scandinavă lupul devorează astrele și determină eclipsele.  

„În antichitate lupul nu a făcut parte niciodată dintre animalele sacrificate zeilor.” Ce să mai vorbim când știm că strămoșii romanilor, frații gemeni Romulus și Remus , au fost crescuți de o lupoaică? 

Lupul în mitologia română – și denumirea Carpaților 

„Lupul, datorită cruzimii lui și a spaimei pe care o producea, a fost un animal foarte respectat în sud-estul Europei”, scrie autoarea. „Strămoșii noștri, predaci, dacii și daco-romanii au făcut din acest animal un adevărat cult „magico-mitologic” din care ne-au rămas până la mijlocul secolului trecut unele reminiscențe etnografice și folclorice.  Se știe că cea mai vie imagine pe care a avut-o antichitatea despre populația Daciei a fost strânsa legătură dintre daci și lupi.”

Citând din cartea Magia și ființele fantastice din arhaicul românesc, scrisă de Cornel Dan Niculae. „Această populație se numea Carpi – de aici rezultă și denumirea munților Carpați – pe versanții cărora locuiau atât oamenii cât și lupii.” 

Superstiții și credințe legate de lup, în culegerea Juliei Maria Cristea 

Un păr din coada lupului poate aduce iubirea oricărei femei. Autoarea invocă și un eseu scris de George Coșbuc, intitulat Gura lupului, prin care se arată că prezența numelui Lupu, sau derivatele sale Lupașcu, Lupan, Lupei, Lupușor, Pascu, Pășcan etc, în onomastica tradițională românească se explică prin schimbarea numelui adevărat (calendaristic) al copilului cu cel al animalului care e spaima duhurilor rele ale întunericului – care umblă prin lume ca nori întunecoși cu forme fantastice de stafii și zmei și câte arătări de spaimă” citează Julia Maria Cristea din Elemente lit. Poporale. 

Autoarea notează că această schimbare de nume poartă denumirea de „botezul păgân al copiilor” și se face pentru a-l întări pe noul născut și al face puternic precum lupul. 

Un obicei care se mai păstrează și în zilele noastre

„În unele sate de munte, la nașterea unui copil vin în fața casei acestuia trei feciori – numiți strigători sau chemători. Ei poartă brâie roșii (semnul vieții) și la pălărie o gheară de lup (semn al puterii și vitalității). Fiecare dintre aceștia trage câte un cerc cu această gheară de lup în jurul casei – de la est la vest, cercuri concentrice, în care ultimul – cel mai mic, cuprinde și casa. Apoi, copilul este scos afară și dat flăcăilor care îi pun alt nume, apoi „îl joacă” în interiorul cercurilor – acestea reprezentând bariere în calea răului și totodată mijloace purificatoare. Obiceiul simbolizează confirmarea copilului „în planul existenței umane – lupul reprezentat metaforic prin gheara sa, îndeplinește rolul unui animal protector și inițiator, care veghează trecerea pruncului peste pragul ce separă nonexistența de existență.” notează autoarea citând din Mitologie populară românească, de M. Coman.

Și pentru ca totul să vie învăluit în poezie, dragul nostru cititor din țară sau din străinătate, încheiem cu o strofă din Cântec (A venit un lup din crâng), de George Coșbuc: 

„A venit un lup din crâng

Şi-alerga prin sat să fure

Şi să ducă în pădure

Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă

Şi-am ieşit eu c-o nuia:

„Lup flămând cu trei cojoace,

Hai la maica să te joace” –

Eu chemam pe lup încoace,

El fugea-ncotro vedea.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News